Lanțul de restaurante KFC a reluat utilizarea dozatoarelor de băuturi răcoritoare, după ce ANPC a ridicat suspendarea dată săptămâna trecută. Atunci, inspectorii de la Protecția Consumatorilor au descoperit bacterii coliforme și enterococi intestinali în gheața cu care sunt preparate băuturile răcoritoare în rețeaua KFC.

sucuri de la kfc bacterii

Într-un raport la bursă al Sphera, compania care administrează în sistem de franciză KFC, se arată că autoritățile au ridicat decizia de suspendare dată săptămâna trecută. Prin urmare, miercuri toate dozatoarele din restaurantele KFC erau deja funcţionale.

Având în vedere faptul că dozatoarele pentru băuturi nu au fost utilizate în această perioadă, compania a realizat toate procedurile necesare pentru repornirea acestora la parametri optimi, împreună cu furnizorul echipamentelor. Începând de ieri (marţi 29 octombrie – n.red.), toate dozatoarele din toate restaurantele KFC sunt funcţionale“ se arată în raportul Sphera.

Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a efectuat săptămâna trecută o serie de controle la lanţul de restaurante şi a suspendat temporar utilizarea dozatoarelor la KFC solicitând autorizarea ca producător de băuturi răcoritoare.

În paralel, și McDonalds a anunțat că va putea să prepare și să comercializeze în continuare atât băuturi răcoritoare la dozator, cât și gheață. Acest drept a fost confirmat de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București (DSVSA). Decizia a venit după ce ANPC susținuse exact contrariul, interzicând producerea și vânzarea sucurilor la pahar, cu gheață.

 

Ai avut probleme cu produsele cumpărate de la un magazin? Un vânzător te-a tratat cu lipsă de respect? Împărtășește-ți experiența pe YesComment.ro! Intră aici, înregistrează-te și povestește întregii țări experiența prin care ai trecut!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.