Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat astăzi o nouă serie de măsuri de relaxare, ce vor fi valabile începând cu data de luni, 1 iunie.

terase redeschise 1 iunie

Astfel, începând cu data de 1 iunie se vor redeschide terasele. Conform declarației președintelui, e clar că e nevoie de unele măsuri foarte speciale: mesele să aibă între ele o distanță de cel puțin 2 metri, iar la fiecare masă să fie maxim 4 persoane.

De asemenea, de la 1 iunie se va putea merge la plajă.

De la aceeași dată, va fi reluat transportul internațional rutier și feroviar

Tot din prima zi a săptămânii viitoare, va fi posibilă organizarea acelor spectacole în aer liber la care participă maximum 500 de spectatori, pe scaune, la distanțele impuse de regulile de distanțare și cu efectuarea unui control strict la intrare

Se vor putea relua competițiile sportive pentru sporturile în aer liber, mai puțin sporturile de contact. Acestea se vor desfășura fără spectatori.

Deplasările în afara localității vor fi libere de la 1 iunie, deci nu va mai fi nevoie de declarație pe propria răspundere.

În fine, examenele naționale vor avea loc fizic, așa cum au fost planificate și anunțate de câteva săptămâni. Evaluarea națională se va face începând din 15 iunie, apoi Bacalaureatul. Astfel, se pune capăt zvonurilor și cererilor venite din partea anumitor grupuri, care ar fi dorit ca nimeni să nu mai susțină aceste examene.

 

Puteți lăsa AICI comentarii despre restaurantele din România

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.