Joi, 26 august, se deschide cel mai mare magazin Lidl din Bistrița, aflat pe strada Andrei Mureșanu, nr. 7-9. Este unul dintre cele 6 magazine inaugurate de Lidl în luna august 2020, celelalte fiind în București (două la număr), Ștefănești (județul Argeș), Borșa (județul Maramureș) și Deva (județul Hunedoara).

lidl

Noul magazin Lidl Bistrița are o suprafață de aproximativ 2 220 de metri pătrați, cu 500 de metri pătrați mai mare, comparativ cu magazinul deja existent lângă Sala Polivalentă.  De asemenea, spațiul este mai mare decât al magazinului existent pe Calea Moldovei.

Accesul se va putea face atât de pe strada Andrei Mureșanu, cât și de pe Colibiței. Parcarea va avea 180 de locuri disponibile, împărțite însă cu un alt corp comercial.

După cum informează site-ul oficial al companiei, în ziua deschiderii și imediat după aceea, primii cumpărători vor beneficia de reduceri consistente la zeci de produse alimentare și nealimentare.

Compania germană a depășit, chiar în august 2021, numărul de 300 de magazine deschise pe teritoriul României.

Dacă vrei să lași o recenzie despre orice supermarket din România, o poți face AICI

 

Lasă un răspuns

  1. Timciuc Voica

    Bună ziua se fac cumva și angajări și ce pregătire sa am. Mulțumesc

  2. Bartos Ildiko

    Buna ziua oare se fac angajări an pregătire de 1 jumate că și casiera la Profi Teaca ,m-ar interesa să mă angajez la dumneavoastră

  3. Redeschiderea magazinului Lidl din Brad, județul Hunedoara – YesComment

    […] Despre deschiderea celui mai mare Lidl din Bistrița, care are loc în aceeași zi, găsiți detalii AICI […]

  4. Nouă fabrică în Bistrița, în urma unei investiții de 10 milioane de euro – YesComment

    […] În acest an a fost inaugurat cel mai mare magazin Lidl din Bistrița – Detalii AICI  […]

Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.