Joi, 28 iulie, Lidl România inaugurează un nou magazin în municipiul Oradea, cu adresa pe strada Ogorului, nr. 154 A. Odată cu deschiderea acestei noi unități, compania ajunge la un număr total de 336 de magazine deschise pe teritoriul României. Suprafața de vânzare este de peste 1 300 de metri pătrați, iar parcarea dispune de…

Miercuri, 20 iulie, au fost semnate două contracte pentru modernizarea Aeroportului Traian Vuia din Timișoara. Valoarea totală a acestora este de aproape 40 de milioane de lei, conform unui anunț al lui Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor. Primul contract, cu o valoare totală de 17,69 de milioane de lei, vizează achiziția unor echipamente…

CFR Călători avertizează, într-un comunicat postat pe site-ul companiei, că instalaţiile de climatizare din trenuri ar putea să funcţioneze fără a mai asigura răcirea în parametri normali, din cauza temperaturilor exterioare crescute. Aflate la peste 35-38 de grade în aer, acestea pot însemna, la nivelul şinei şi al cutiei vagonului, chiar şi peste 50 de…

Între 27 iunie și 18 iulie 2022, inspectorii de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au controlat 654 de unități de vânzare cu amănuntul şi alimentaţie publică de pe litoralul românesc al Mării Negre. Ca urmare a acestor acțiuni, au fost acordate 138 de sancțiuni în valoare totală de 1 702…

Pe data de 1 iulie, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a înfiinţat 4 structuri dedicate perioadei de vacanţă din sezonul estival 2022. Acestea sunt: Comandamentul Munte, Comandamentul Moldova-Bucovina, Comandamentul Maramureş și Comandamentul Mehedinţi. Pe 15 iulie au fost anunțate primele rezultate pentru regiunea Maramureș Inspectorii au controlat 45 de operatori economici din zonele Săpânța,…

Orașul Vișeu de Sus, din județul Maramureș, a primit statutul de stațiune turistică de interes național, după ce s-a constatat că îndeplinește criteriile minime obligatorii. Conform Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, „oraşul Vişeu de Sus din judeţul Maramureş, atestat ca staţiune turistică de interes local în anul 2009, primeşte noul statut de staţiune turistică de interes…

În urma unor controale efectuate de Protecţia Consumatorilor în perioada 4-8 iulie, comisarii au acordat amenzi în valoare totală de 95 000 de lei.   În total, au fost verificați 22 de operatori economici din cele două județe. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 6 amenzi și 9 avertismente. De asemenea, s-a dispus oprirea definitivă…

La sfârșitul lunii iulie 2022, vor avea loc primele zboruri ale unei noi companii aeriene românești. Este vorba despre AirConnect, care va avea curse interne și zboruri internaționale de tip charter. Prima aeronavă a companiei a ajuns joi, 7 iulie, pe Aeroportul Internațional București Băneasa. Aeronava este tip ATR-72, cu 68 locuri, înmatriculată YR-ACA. Un al…