Patronatele din turism au anunțat că vor acționa în instanță Guvernul pentru subminarea economiei naționale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie.
În ultimele zile a aparut în mass-media informația potrivit căreia restaurantele nu se vor deschide începând cu data de 15 iunie, așa cum toată lumea se aștepta, ținând cont de scăderea numărului de persoane infectate cu COVID-19.
Potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), chiar și o întârziere cu două săptămâni a deschiderii restaurantelor din hoteluri pune România în mare dezavantaj competitiv față de alte țări din zonă, care au ridicat deja aceste restricții și, în același timp, aruncă în faliment mai mult de două treimi dintre hotelurile din țară.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, noi măsuri de relaxare care vor intra în vigoare după 15 iunie, dar nu a spus absolut nimic despre așteptata redeschidere a restaurantelor din hoteluri.
În momentul de față clienții au acces, începând cu 1 iunie, doar pe terasele restaurantelor, cu o serie de limitări.