Compania românească Electroargeș a anunțat că urmează să demareze extinderea producției și să angajeze aproape 170 de noi muncitori. Electroargeș deține o fabrică de aspiratoarea în municipiul Curtea de Argeș, din județul Argeș. Valoarea totală a investiției anunțate este de 11,4 milioane de euro. O jumătate din această sumă, adică 5,7 milioane de euro, reprezintă…
Joi, 1 aprilie, retailerul scandinav JYSK inaugurează un magazin la Oravița, urmând astfel să ajungă la un număr total de 97 de unități în România. Primul magazin JYSK din România era inaugurat în urmă cu 14 ani, în 2007, la Oradea. Magazinul JYSK Oravița va funcționa pe strada Cloșca, la numărul 41. Iraida Paiuc, Sales…
Joi, 1 aprilie, are loc inaugurarea primului magazin Lidl din orașul Orșova, județul Mehedinți. Noul magazin se află pe strada Decebal, numărul 1, și are 20 de angajați. Suprafața de vânzare este de aproximativ 1 300 de meri pătrați, iar parcarea magazinului are 50 de locuri. Noul Lidl dispune de soluții și tehnologii moderne, care…
Ai cumpărat mâncare sau băutură din incinta Aeroportului Otopeni, începând cu iunie 2019? Dacă mai ai încă bonul sau – mai simplu – extrasul de cont bancar -, poți face o sesizare la Protecția Consumatorilor, pentru a cere despăgubiri. Totul, după ce Consiliul Concurenței a desfășurat anchetă în urma căreia a amendat 6 companii. Prin…
Penny a deschis un nou magazin în orașul Năsăud, din județul Bistrița. Acesta se află pe Bulevardul Granicerilor, numărul 5A, are patru case de marcat și o suprafață totală de 802 metri pătrați. Programul este de luni până sâmbătă între orele 7:30 și 21:00, iar duminica între 8:00 și 19:00. Magazinul dispune de 67 de…
Consiliul Concurenței a anunțat, pe 24 martie, că a manedat cu suma totală de 6,9 milioane de lei (echivalentul a aproximativ 1,4 milioane de euro) șase companii care oferă servicii de alimentație publică în incinta Aeroportului Internațional Henri Coandă. Amenzile au fost acordate pentru „fixarea prețurilor“, conform unui comunicat emis de instituția mai sus amintită.…
Comisia Europeană a aprobat, astăzi, construirea Drumului expres între Craiova și Pitești. Ca urmare a acestei decizii, Uniunea Europeană va contribui, prin intermediul politicii de coeziune, cu suma de 726 de milioane de euro la crearea noi legături rutiere. Drumul expres urmează să aibă o lungime de 121 de kilometri. Proiectul include construirea a două…
Joi, 25 martie, Lidl România inaugurează două magazine noi, dintre care unul în estul țării, la Iași, iar celălalt în vestul României, la Timișoara. La Iași, noul magazin Lidl va funcționa pe Șoseaua Moara de Foc, nr. 2, el înlocuind o unitate situată pe strada Niciman, nr. 2, care urmează să fie închisă cu o…
Firma Carrefour deschide primul hipermarket din Sfântu Gheorghe, reședința județului Covasna. Amplasat în noul centru comercial Sepsi Value Center, acesta va fi primul hipermarket Carrefour 100% Self Check-aut. Situat pe strada Lunca Oltului, supermarketul este deschis de luni până duminică, între orele 07:00 și 21:00. Are o suprafață de vânzare de 4 141 de metri…
Cseke Attila, ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a semnat 36 de noi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totală de 308 680 126,13 lei. Dintre acestea, 13 contracte au ca beneficiari întreprinderi mici şi mijlocii, iar 23 vizează investiţii în infrastructura educaţională şi creşterea calităţii vieţii locuitorilor. Redăm…