De la finalul lunii octombrie, folosirea cardului ca modalitate de plată a devenit posibilă în piețele bucureștene Domenii și Matache. Astfel, București ajunge pe harta orașelor în piețele cărora este implementat acest sistem de plată, alături de Sibiu, Galați și Iași. „La început, producătorii au fost reticenți. Le-a fost teama că vor deveni ținta fiscului…

12 persoane au fost transportate, miercuri, de la un hotel din Poiana Brașov la o unitate medicală din Brașov, prezentând simptome de toxiinfecție alimentară. Conform informațiilor oferite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). numărul total al persoanelor care au acuzat dureri de cap şi au avut stări de vomă a fost de 14, dar…

Lanțul de restaurante KFC a reluat utilizarea dozatoarelor de băuturi răcoritoare, după ce ANPC a ridicat suspendarea dată săptămâna trecută. Atunci, inspectorii de la Protecția Consumatorilor au descoperit bacterii coliforme și enterococi intestinali în gheața cu care sunt preparate băuturile răcoritoare în rețeaua KFC. Într-un raport la bursă al Sphera, compania care administrează în sistem…

Reacțiile românilor nu au întârziat să apară, după ce Protecția Consumatorilor a constatat o serie de nereguli în urma controalelor efectuate în 14 magazine Carrefour. Site-ul stiridecluj.ro redă o serie de reacții ale clujenilor, după ce lanțul de supermarketuri a primit 35 de amenzi și 3 avertismente, iar două magazine au fost închise temporar. Reproducem…

14 magazine Carrefour au fost verificate, în această săptămână, de ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumtorilor). Au fost descoperite mai multe abateri, fiind aplicate 35 de amenzi și 3 avertismente. În plus, s-a propus închiderea temporară a două magazine. Redăm, mai jos, comunicatul ANPC: „Au fost verificate 14 magazine Carrefour, la care au fost constatate…

Un român cheltuiește, în medie, 18 euro (aproximativ 85 de lei) pentru o pereche de pantofi, conform unor calcule făcute de zf.ro, pe baza datelor oferite de compania de cercetare de piață Euromonitor. Astfel, românii cheltuiesc, anual, 1,2 miliarde de euro pe încălţări, cumpărând 67,7 milioane de perechi. Asta înseamnă o medie de 3,5 perechi…

Raiffeisen Bank își face publicitate înșelătoare la creditul de refinanțare a unor împrumuturi de nevoi personale contractate anterior de la alte bănci. Conform bancherul.ro, banca afișează o reclamă care e de fapt valabilă doar în condiții speciale, dobânda standard fiind, în realitate, mult mai ridicată. Astfel, într-o reclamă postată pe Facebook, Raiffeisen susține că acordă…

McDonalds va putea să prepare și să comercializeze în continuare atât băuturi răcoritoare la dozator, cât și gheață. Acest drept a fost confirmat de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București (DSVSA). Ea vine după ce, săptămâna trecută, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) susținuse exact contrariul, interzicând producerea și vânzarea sucurilor la pahar,…

1 2 3 8