Agenția Națională pentru protecția Consumatorilor (ANPC) a început, conform site-ului Economedia.ro, să efectueze controale la mai multe companii rusești din România. Printre acestea se numără benzinăriile Lukoil, Gazprom și diferite magazine cu produse rusești din România. Reprezentantul ANPC, Horia Constantinescu, a declarat pentru Economedia.ro: „Autoritatea face verificări la comercianții de combustibil Lukoil și Gazprom, plus…
Ca răspuns la sancțiunile care i-au fost impuse de statele Uniunii Europene, Rusia a anunțat că a adoptat măsuri similare, restricționând zborurile către 36 de țări. Printre statele vizate este și România, care – alături de toate celelalte state din estul U.E. – și-a închis spațiul aerian pentru Rusia încă de sâmbătă, 26 februarie. Lista…
În urma unor controale efectuate în municipiul Ploiești, inspectorii de la Protecția Consumatorilor au luat o serie de măsuri drastice. 21 de magazine au fost închise temporar, au fost acordate amenzi în valoare de 572 000 de lei și au fost retrase de la comercializare produse alimentare în cantitate de peste o tonă. Conform unei…
În acest moment, în România există 477 de companii care au printre acționari cetățeni de origine rusă, potrivit unei analize realizată de platforma Termene.ro. Numărul a crescut față de 2018, când existau 391 de astfel de companii, precum și față de 2019, când existau 453 de companii. Este vorba despre companii înființate în România, având…
Grupul Caroli, unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din România, a semnat un contract cu durata de 10 ani pentru închirierea unui spațiu din Pitești Industrial Park. Efectul va fi extinderea platformei logistice de la Oarja, deținută de Globalworth Industrial. Până acum, singura prezență pe această platformă era reprezentată de centru logistic Dacia.…
Miercuri, 23 februarie, Kaufland România a inaugurat un nou magazin în Iași, situat pe strada Aurel Vlaicu, nr. 54A. Este al 5-lea magazin deschis în cel mai mare oraș din Moldova și, în același timp, unitatea cu numărul 151 la nivel național. Investiția înseamnă peste 100 de locuri de muncă apărute în oraș. Clienții noului magazin…
Luni, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au efectuat controale în piața Gemeni din București. În urma acestei acțiuni, au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 137 000 lei şi au decis oprirea temporară a prestării de servicii în cazul celor cinci operatori economici care activau în incinta pieţei, precum şi a celui…
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) informează despre retragerea de pe piață a două sortimente de salam, ambele infectate cu bacteria Listeria monocytogenes, care poate provoca boala cunoscută sub numele de listerioză. Este vorba despre salamul Picantella, produs de SC Montana SRL, firmă cu sediul în Blaj, și despre salamul Verona crud…
28 357 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național, conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Domeniile în care sunt disponibile cele mai multe locuri de muncă sunt, în ordine, următoarele: muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (1.741); lucrător comercial (1.129); agent de securitate (1.037); muncitor necalificat în industria confecțiilor…
Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat miercuri 10 magazine Profi, situate în sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6 din București. Ca urmare a acestor controale, au fost aplicate amenzi în valoare de 227 000 de lei, iar 3 magazine au fost închise temporar, pe o durată de cel mult 6 luni.…