Comisia Federală pentru Comunicaţii din SUA a interzis vineri aprobările de noi echipamente de telecomunicaţii ale companiilor chineze Huawei Technologies şi ZTE, deoarece acestea prezintă ”un risc inacceptabil” pentru securitatea naţională a SUA, transmite Reuters.

HuaweiFoto: Mrreporter, Dreamstime.com
FCC a declarat vineri că a adoptat reguli finale care interzic vânzarea sau importul de echipamente considerate a reprezenta un risc pentru securitatea naţională pentru Statele Unite, aceasta fiind cea mai recentă măsură de represiune împotriva producătorilor chinezi de echipamente de telecomunicaţii.
Preşedintele FCC, Jessica Rosenworcel, a distribuit în octombrie măsura propusă, care interzice efectiv firmelor să vândă echipamente noi în Statele Unite, celorlalţi trei comisari, pentru aprobarea finală.
Huawei a refuzat să comenteze, iar ZTE nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii. (news.ro)
sursă foto articol Dreamstime.com
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro