Volvo România, unic importator de camioane noi, medii și grele marca Renault pe piața românească, a fost amendată cu peste 13 milioane de lei (aproximativ 2,65 milioane euro), pentru că ar fi stabilit cu distribuitorii din rețeaua sa să nu vândă acest tip de camioane în afara teritoriului României, a anunțat miercuri Consiliul Concurenței.

Camion VolvoFoto: Taina Sohlman / Dreamstime.com
- „În urma unei investigaţii, autoritatea de concurenţă a constatat că Volvo România SRL și distribuitorii din rețeaua sa de distribuție selectivă s-au înțeles în privința teritoriului în care aceștia puteau revinde camioanele noi, medii și grele marca Renault. Astfel, au stabilit să nu comercializeze acest tip de camioane în afara teritoriului României.
- Înțelegerile privind împărțirea pieței erau prevăzute și puse în practică prin clauzele contractelor, negociate şi semnate de Volvo România cu distribuitorii. Prin aceste înțelegeri companiile nu se mai concurau între ele, clienții neavând posibilitatea de a alege, în acest fel, afectând concurența la nivel național, precum și comerțul între statele membre.”, se arată în comunicatul autorității.
Volvo România a recunoscut încălcarea Legii concurenței şi, ca urmare, a beneficiat de o reducere a amenzii, mai spune Consiliul Concurenței.
Volvo România SRL, membră a Grupului Volvo, este succesoarea Renault Trucks România SRL, cu care a fuzionat în anul 2013….
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro