Janet Yellen, secretarul american al Trezoreriei, a avertizat marți că un eșec al Congresului de a crește așa-zisul „plafon de îndatorare” al guvernului american ar declanșa o „catastrofă economică”, relatează Reuters.

Janet YellenFoto: Andrew Harnik / AP / Profimedia
În comentarii făcute la o întâlnire avută la Washington cu reprezentanți ai mediului de afaceri american, Yellen a declarat că o intrare în incapacitate de plată a SUA va duce la pierderea de locuri de muncă în același timp cu nevoia de a crește dobânzile de referință ale Fed, banca centrală a SUA, măsură care ar duce la creșterea ratelor pentru locuințe, autoturisme și carduri de credit.
Ea a subliniat că este o „responsabilitate de bază” a Congresului să crească sau suspende plafonul de îndatorare a guvernului american, ajuns acum la 31,4 trilioane de dolari, avertizând că în caz contrar vor fi șterse toate progresele pe care economia americană le-a făcut după revenirea la normalitate ca a urmat pandemiei de COVID-19.
„O intrare în incapacitate de plată ar produce o catastrofă economică și financiară”, a afirmat ea, adăugând că o astfel de situație ar duce de asemenea la o creștere „pentru perpetuitate” a dobânzilor la care se vor putea împrumuta Statele Unite de pe piețele financiare.
„Dacă plafonul de îndatorare nu este majorat, afacerile din Statele Unite se vor confrunta cu o deteriorare a perspectivelor de…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro