ANAF a început să trimită notificări de conformare către persoane fizice. Practic, asta este noua procedură înainte de declanșarea inspecției. Așadar, este indicat să răspundeți, adică să nu o ignorați.

ANAFFoto: Hotnews / Florin Barbuta
Șeful Fiscului, Lucian Heius, a declarat pentru Hotnews.ro că e abia prima luna de când se emit și că e posibil să fie probleme și erori.
“Este bine ca oamenii să le seziseze, să răspundă ANAF și să-și clarifice problemele”, a spus Heiuș.
Asta pentru a nu se trezi în inspecție.
Probleme mari sunt de obicei la persoane fizice. Acolo ar fi cele mai multe erori, dar ele vor trebui rezolvate, conform șefului Fiscului. ANAF este abia la început pe noua procedură.
Unele dintre notificări, pe care le-a văzut și HotNews.ro, sunt cu privire la nedepunerea la termen a declaratiei de impunere și sunt luate în considerare veniturile din 2018 până în 2021. Indicat ar fi să aveți recipisele dacă ați depus Declarația unică în acei ani.
(Cele pentru 2022 se declară în 2023, deci nu ar fi motiv de analiză ANAF, momentan).
Dacă ați primit așa ceva, aveți termen de 30 de zile pentru a vă rezolva problema. Adică reanalizarea situației fiscale.
ANAF mai spune în document că „depunerea sau corectarea declarațiilor urmare a notificării nu împiedică organul fiscal să vă selecteze pentru efectuarea unei acțiuni de verificare a situației fiscale personale, însă numai…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro