Elon Musk și-a exprimat marți dorința de a dezvolta afacerile Tesla în China, în timpul unei întrevederi cu ministrul chinez de Externe Qin Gang, la Beijing, potrivit unui comunicat al diplomației chineze, citat de AFP.

Elon MuskFoto: Carina Johansen / AFP / Profimedia

China se angajează „să creeze un mediu economic mai orientat spre piață, bazat pe statul de drept și internaționalizat” pentru companiile străine, i-a spus Qin antreprenorului, potrivit comunicatului.

Potrivit diplomației chineze, Elon Musk i-a spus lui Qin, în timpul întâlnirii lor de marți, că Tesla „dorește să continue să își dezvolte afacerile în China”.

Musk efectuează prima sa călătorie în China de la începutul pandemiei Covid-19.

Vizitele directorilor internaționali care promovează „o mai bună înțelegere a Chinei” și „o cooperare care să conducă la beneficii reciproce” sunt binevenite, a adăugat marți Mao Ning, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

Tesla a anunțat în aprilie că va construi o nouă fabrică de baterii la Shanghai.

Fabrica va avea o capacitate inițială de 10.000 de baterii Megapack pe an și ar urma să înceapă producția „în al doilea trimestru al anului 2024”, potrivit agenției de presă Xinhua.

Va fi a doua fabrică a Tesla în centrul financiar din estul Chinei, după impunătoarea sa mega-uzină, la care lucrările au început în 2019.

Legăturile lui Musk cu China merită…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns