Țara aceasta este într-o situație dificilă, a declarat Daniela Pescaru, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, făcând referire la proiectul prin care se dorește reducerea cheltuielilor bugetare din noiembrie și decembrie la media primelor 10 luni din 2023.

Daniela Pescaru, secretar de stat FinanteFoto: Hotnews
„Nu am restricționat în niciun fel fondurile europene. Suntem în situația de a alege dintre două rele pe cea mai puțin rea”, a spus ea.
Care sunt cele două rele la care a făcut referire Daniela Pescaru:
1. Să nu se facă nimic, iar în 2024 Comisia Europeană să blocheze ori suspende fondurile europene
2. Să fie restrânse cheltuielile pe ultimele două luni ale anului pentru a se elimina acel risc legat de banii europene. „Să facem un efort spre finalul anului ca să ne fie bine pe viitor”, a spus ea.
„Reducem risipa ca să putem să cheltuim pe obiective prioritare. Prioritare sunt fondurile europene și proiectele finanțate din aceste fonduri”, a precizat Pescaru.
Ea a reamintit că “în ultimele luni ale anului toată lumea vrea să-și cheltuiască banii din buget. Cheltuie și pe vrute și pe nevrute. În ultimele două luni ale anului se dublează deficitul de la octombrie”.
Consiliul Economic și Social a dat aviz favorabil cu observații proiectului de OUG al Guvernului.
Ce conține proiectul Guvernului de reducere a cheltuielilor bugetare pe ultimele două luni din 2023
Practic, nu se vor mai putea…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro