Coaliția PSD-PNL trasează zilele astea direcția bugetară în privința anului 2024. Pentru asta, Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a pregătit estimările pe care se va baza bugetul pe 2024.
BaniFoto: Agerpres
Cifra PIB-ului nominal este aproximativ aceeași pe care a menționat-o, recent, ministrul Finanțelor Marcel Boloș.
Astfel, bugetul pe 2024 s-ar baza pe o creștere economică de 3,4%, respectiv 1.733 miliarde lei.
Inflația prognozată pentru finalul anului viitor este de 4,6% (BNR vede 4,8%).
În ceea ce privește cursul mediu de schimb: 5 lei/euro.
Câștigul salarial mediu net prognozat este de 4.733 lei/lună, în creștere cu 9,3%.
Câți bani ar urma să primească Educația în 2024
Ministerul Educației va avea un buget de aproximativ 51 miliarde lei în 2024, adică circa 2,9% din PIB, conform declarațiilor recente ale lui Marcel Boloș.
„Investițiile din PNRR împreună cu cele care vin din politica de coeziune plus creșterile salariale care s-au acordat deja din iulie fac ca bugetul (Educației n.r.) să fie extrem de consistent, aproape cu 57% mai mare față de bugetul din acest an”, a spus el.
Ce nu se știe este dacă prevederile din noua lege a educației vor fi puse în totalitate în aplicare.
„Deocamdată este prematur de spus, având în vedere că Legea pensiilor intră în vigoare. Mai facem simulări”, a afirmat Boloș.
Câți bani va primi Sănătatea în 2024
„Un buget consistent este alocat…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro