În condiţiile apropierii sărbătorilor de Paşte, cotaţiile mai ridicate la cacao majorează preţurile pentru iepuraşii şi ouăle de ciocolată, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

Iepuraşi şi ouă de ciocolatăFoto: Romain Doucelin / AFP / Profimedia

Cotaţiile futures la cacao s-au dublat în mai puţin de trei luni, iar la Bursa de la New York cel mai tranzacţionat contract la cacao a depăşit săptămâna aceasta 8.900 de dolari tona, cel mai ridicat nivel atins vreodată. Arborii de cacao din vestul Africii, cea mai importantă regiune pentru culturile de cacao, au fost afectaţi de boli şi o serie de fenomene meteo extreme, ceea ce ar putea crea al treilea an de deficit de aprovizionare la nivel mondial. Fabricile de procesare suferă deja de pe urma opririi activităţii, iar noile norme de mediu care planează asupra importatorilor europeni creează noi obstacole în aprovizionarea cu boabe de cacao.

Tendinţa de creştere a cotaţiilor la cacao accelerează tocmai înainte de Paşte, o importantă sărbătoare pentru consumul de ciocolată în ţări precum SUA, Brazilia şi Marea Britanie. Deşi producătorii de ciocolată cumpără boabele cu câteva luni în avans, scumpirile de la bursă încep să se resimtă şi unele tablete de ciocolată devin mai scumpe, mai mici sau sunt umplute cu alte arome pentru a atenua impactul.

„Adevăratul cost al ciocolatei nu a fost mult timp văzut de consumatori. Preţurile persistent scăzute…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns