Adrian Voican, Foto: ANAT

Adrian Voican, Foto: ANAT

Patronatele din turism cer suplimentarea fondurilor pentru creditele IMM Invest+ / Programul Horeca 2, deși legiferat, nu se aplică din cauza unor neînțelegeri guvernamentale

Patronatele din turismul românesc cer suplimentarea fondurilor pentru creditele acordate prin programul IMM Invest+ și spun că din cauza crizelor suprapuse, sunt dezavantajate în fața altor IMM-uri.

Vinerea trecută, la Ploiești, a avut loc o întâlnire la care au participat personalități politice, bancheri, dar și din rândul antreprenoriatului turistic privat, ocazie cu care s-a discutat despre facilitățile destinate sprijinirii întreprinderilor mici și mijlocii (IMM).

Discrepanță între promisiuni și realitate

Cu această ocazie, reprezentanții guvernamentali s-au lăudat cu acordarea de facilități multiple în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii, printre care schema de ajutor de stat, IMM Invest Plus aprobată prin OUG 18/ martie 2024 în susținerea capitalului de lucru al IMM-urilor afectate de războiul din Ucraina.

În fapt, ca și la edițiile trecute, se acordă credite cu dobândă subvenționată și cu garanții 90% de la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Realitatea, din păcate, este mult mai puțin optimistă. Sumele acordate sunt de până la cinci ori mai mici…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns