
Magazin, Foto: Shutterstock
Sunt vânzători care vând din mașină. Cel care vinde pâine cu mașina de pâine îți face factura la ușa magazinului pentru că el nu știe câte să-ți livreze, spune Feliciu Paraschiv, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR).
„Te întreabă: Câte pâini vrei? – Dă-mi 100-200! El face factura de mână pentru că nu are cum altfel. Obligația lui e să o trimită la Ministerul de Finanțe în termen de 5 zile, dar problema este că eu nu pot să vând pâinea”, povestește Paraschiv.
Asta se întâmplă, spune el, pentru că nu are niciun act de intrare.
„Eu, factura de la pâine o voi trage în termen de 5 zile de pe site-ul Minsiterului de Finanțe. Dar eu 5 zile dacă nu am factura, nu pot să vând pâinea aia. Știm cu toții cum va arăta pâinea aia peste 5 zile”, a spus reprezentantul ANCMMR într-o dezbatere organizată de CLCC.
Producătorii mici, sortiți pieirii
Paraschiv se întreabă: Ce ne facem cu producătorii particulari, cei mici, care nu au nici abilități IT, calculator?
„Noi avem un producător de cărbune pentru grătar. Săracu, dacă îl vedeți cum vine, și el și soția cu o dubă cu cărbuni de grătar. E negru tot pe față, pe mâini. Asta știe omul ăla să facă. Unde îl pui pe omul…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro