
Robotaxi, Foto: JLPPA / Bestimage / Profimedia
Compania de vehicule autonome Cruise, care și-a suspendat sine die operațiunile la sfârșitul lunii octombrie după mai multe accidente și suspendarea autorizațiilor în California, a anunțat joi că își reduce 24% din personal, adică aproximativ 900 de persoane, potrivit AFP.
„Știam că această zi va veni, dar asta nu o face mai puțin dificilă, mai ales pentru cei ale căror locuri de muncă sunt afectate”, a scris Mo Elshenawy, patronul Cruise, într-un mesaj adresat joi angajaților și făcut public de companie.
„Ne simplificăm și ne concentrăm eforturile pentru a reveni cu un serviciu excepțional, pentru început într-un singur oraș”, a mai spus el.
Acest lucru înseamnă o reducere a forței de muncă, în principal în funcțiile operaționale și comerciale, deși vor fi afectate și unele posturi de ingineri.
Subsidiara gigantului american General Motors (GM) a anunțat pe 26 octombrie că își suspendă activitățile fără șofer, la două zile după ce agenția responsabilă cu autovehiculele din California (DMV) a notificat-o că suspendă autorizațiile pentru desfășurarea de vehicule autonome și testele fără șofer, „cu efect imediat”.
DMV a invocat un „risc nerezonabil pentru siguranța publică”, dar nu a precizat cât va dura suspendarea.
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro