Ministerul Finanțelor ar trebui să se gândească și la obiectivul pe termen lung atunci când vine cu amnistii fiscale, cum este cea pregătită acum de reducere cu 85% a dobânzilor și penalităților și 10% credit fiscal, în opinia lui Robert Șova, vicepreședintele Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).
Scopul amnistiei fiscale este ca arieratele să scadă. Conform statisticii oficiale, ANAF avea de recuperat arierate de 34 miliarde lei, la 31 martie 2024, din care 22,9 miliarde lei erau pentru bugetul de Stat. Acea sumă conține și datoriile companiilor de Stat.
“Întotdeauna când iei o astfel de măsură să nu te gândești la obiectivul pe termen scurt (că vei încasa bani rapid n.r.). Trebuie să te gândești ce obiective ai pe termen lung. Deci trebuie să vii cu măsuri care să împiedice acumularea sau crearea unor situații similare în viitor. Vino cu mecanisme, nu-l mai lăsa (să acumuleze datorii n.r.). Așa trebuie făcută amnistia”, a spus el.
Altfel, spune Șova, degeaba se dă o lege acum.
“Cât o să încasez? Dacă nu ne-am creat și mecanismele concrete ca pe viitor să nu se mai adune arierate așa de mari, o să ne trezim peste 3-4 ani din nou în aceeași situație”, a spus reprezentantul CECCAR.
Fiind întrebat dacă mai are rost ca firmele și populația să-și plătească taxele având în vedere că se dau amnistii, el a afirmat:
“Acum, în mod…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro