
Fondul Monetar International (FMI), Foto: Graeme Sloan / ddp USA / Profimedia
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, scrie Bloomberg.
Potrivit celor mai recente prognoze ale Fondului Monetar Internaţional (FMI), venitul per capita, ajustat în funcţie de paritatea puterii de cumpărare, va fi mai mare în Slovenia decât în Italia în anul 2029, relatează agenția Bloomberg, preluată de Agerpres. Tot după acest indicator, Lituania va fi la egalitate cu Italia şi Polonia nu va fi cu mult în urmă.
Această modificare va fi o îndeplinire a promisiunii făcute ţărilor care au aderat la UE în anul 2004, că se vor apropia de statele mai bogate din vest. Procesul nu a avut loc atât de rapid pe cât se preconiza, în condiţiile în care convergenţa a suferit numeroase amânări, începând de la perioada volatilă a anilor 1990 şi până la criza financiară globală din 2008 şi criza datoriilor care a urmat.
Este posibil ca şi cele mai recente progrese să fie rezultatul unor trenduri care nu au fost avute în vedere de planificatorii economici. În timp ce noile state membre din Europa Centrală şi de Est au văzut cum Produsul…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro
toobit exchange