
Producătorul auto chinez BYD a devenit sponsor oficial al EURO 2024, competiție care se ține chiar în Germania, Foto: STR / AFP / Profimedia
Guvernul de la Beijing a transmis producătorilor auto chinezi să își oprească investițiile majore în țările europene care susțin creșterea taxelor vamale pentru mașinile electrice importate din China, au declarat pentru Reuters două surse informate despre situație.
Noile taxe vamale ale UE pentru importurile de autoturisme electrice din China, care pot ajunge până la 35,3%, urmează să intre în vigoare joi, după ce au fost introduse inițial ca măsură temporară.
Zece țări membre ale UE, printre care Franța, Polonia și Italia au votat la începutul lunii octombrie pentru permanentizarea taxelor, după ce investigația declanșată anul trecut de Comisia Europeană a concluzionat că subvențiile masive primite de producătorii chinezi din partea statului reprezintă o formă de concurență neloială.
Alte 5 state membre ale UE, printre care Germania, au votat luna aceasta împotriva măsurii, în timp ce 12 s-au abținut. România s-a numărat printre țările care s-au abținut, guvernul considerând că nu a primit suficiente date din partea Comisiei Europene în ceea ce privește concluziile investigației sale.
Sursele Reuters afirmă că guvernul chinez le-a…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro