Comert - tir, Foto: Avesun | Dreamstime.com

Comert – tir, Foto: Avesun | Dreamstime.com

Legislația e-Transport a fost modificată, o ordonanță de urgență fiind adoptată de Guvern, iar luni a apărut în Monitorul oficial (OUG 129/2024).

Astfel, o noutate este faptul că denumirea, caracteristicile, cantitățile și contravaloarea bunurilor transportate pot fi modificate după expirarea termenului de valabilitate a codului UIT, până cel mai târziu la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a finalizat transportul de bunuri.

Partea de sancțiuni a suferit modificări în privința preverilor privind confiscarea contravalorii mărfii.

Astfel, printre altele, declararea în Sistemul RO e-Transport a unor cantități diferite de cele care fac obiectul transportului de bunuri se sancționează cu amendă de la 10.000 de lei la 50.000 de lei în cazul persoanelor fizice sau cu amendă de la 20.000 de lei la 100.000 de lei în cazul persoanelor juridice.

Aceeași sancțiune este și pentru cei care nu declară în Sistemul RO e-Transport datele referitoare la transporturile internaționale de bunuri, astfel încât să poată fi identificate prin codul UIT.

Termenul de valabilitate a codului UIT este de 5 zile calendaristice, respectiv de 15 zile calendaristice în cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri, începând cu data declarată pentru începerea…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns