În contextul temperaturilor ridicate anunțate în perioada următoare, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunțat că va demara mai multe acţiuni de control pentru supravegherea pieţei produselor alimentare şi a unităţilor de alimentaţie publică.

Concret, vor fi controlate unităţi fast-food, restaurant auto-servire, bufet tip expres, pizzerie, snack-bar, restaurante, terase, rotiserii, braserii, berării.

producatori carne pui consiliul concurentei

Ce vor verifica inspectorii

Se vor verifica, în principal, calitatea alimentelor (inclusiv a preparatelor culinare) şi a băuturilor comercializate (existenţa documentelor de provenienţă, caracteristicile organoleptice a alimentelor, respectiv a mâncărurilor preparate existente la comercializare, încadrarea în data durabilităţii minimale, respectiv data limita de consum – termen de valabilitate – atât pentru alimentele comercializate ca atare, cât şi pentru cele preparate – comercializarea lor în ziua în care au fost preparate).

În plus, comisarii vor verifica condiţiile de expunere, prezentare şi comercializare ale alimentelor, respectarea prevederilor legale la transportul şi depozitarea produselor alimentare (respectarea condiţiilor de temperatura impuse de actele normative în vigoare sau de producători, expunerea la comercializare).

 

Sfaturi pentru consumatori

Paul Anghel, director general al Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană, reamintește că, în contextul vremii caniculare,

este important să nu fie cumpărate produse alimentare din locuri neautorizate întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate elibera bonul cu care să fie justificată tranzacţia comercială. Prin urmare, există riscul de a cumpăra un produs care poate afecta sănătatea.

Oficialul a oferit următoarele sfaturi:

„Verificaţi cu atenţie data durabilităţii minimale, data limită de consum a produselor (termen de valabilitate) şi verificaţi în mod direct caracteristicile produsului (miros, culoare, aspect etc.) având în vedere că temperaturile ridicate favorizează procesul de alterare a produselor alimentare şi refuzaţi produsele care prezintă caracteristici de produs alterat (aspect măzguit, miros de acru, aspect spongios de început de fermentare, produs deformat şi consistenţa moale-îngheţată, ambalaje deformate etc.).

De asemenea, când cumpăraţi produse alimentare, acordaţi atenţie deosebită asupra modului de prezentare a ambalajului. În cazul în care ambalajul este bombat, prezintă deformări sau este rupt înseamnă că produsul nu mai prezintă deplină siguranţă pentru sănătatea dumneavoastră. Evitaţi să achiziţionaţi astfel de produse!

Verificaţi dacă este respectată temperatura la care este depozitat/expus la vânzare produsul alimentar ales de dumneavoastră (temperatura menţionată de producător pe eticheta ce însoţeşte produsul trebuie să coincidă cu temperatura la care este expus la comercializare produsul achiziţionat)“, sfătuieşte Anghel.

De asemenea, el a atras atenția că e important ca un produs alimentar să nu fie recongelat, după ce a fost decongelat, dacă producătorul menționează acest lucru pe etichetă.

 

Sfaturi referitoare la lichide, fructe și legume

Referitor la consumul de lichide, precum și de fructe și legume, Anghel a adresat următoarele sfaturi:

„Perioada cu temperaturi caniculare determină un consum mai mare de lichide (apă minerală naturală, apă de masă, sucuri de fructe, băuturi răcoritoare) la achiziţionarea cărora recomand să acordaţi atenţie deosebită asupra modului de depozitare şi expunere, având în vedere că expunerea acestora sub acţiunea directă a razelor solare conduce la deteriorarea caracteristicilor produselor menţionate.

Este bine să ştim, de asemenea, că legumele şi fructele comercializate în cadrul pieţelor în spaţii deschise unde temperatura mediului ambiant este foarte ridicată afectează calitatea produselor (deshidratare, accelerarea procesului de alterare, ofilirea verdeţurilor etc.)“.

 

Lasă un răspuns