Retailerul internaţional de modă Primark a deschis marți al doilea magazin din România în centrul comercial AFI Cotroceni din Bucureşti.

Magazin PrimarkFoto: Murdock2013, Dreamstime.com

Cu o investiție de 10 milioane de euro și 250 de noi locuri de muncă create la nivel local, magazinul situat la primul etaj al centrului comercial AFI Cotroceni, și-a întâmpinat primii clienți marți dimineață, de la ora 10.00.

Inaugurarea face parte din planurile de creștere ambițioase ale Primark în Europa Centrală și de Est (ECE), unde brandul are deja magazine deschise în Polonia, Republica Cehă, Slovenia și Slovacia, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

În decembrie 2022 a intrat pe piața din România, deschizând primul său magazin în București, în ParkLake.

Retailerul are în continuare planuri de investiții în ECE, cu două noi magazine în Polonia, care urmează să fie deschise în cursul acestui an, și primul magazin din Ungaria, în capitala Budapesta, care urmează să fie inaugurat în 2024.

Magazinul Primark din AFI Cotroceni se întinde pe 3.200 de metri pătrați pe un singur etaj, iar retailerul susține că vizitatorii vor găsi în magazin cele mai noi colecții, inclusiv costume de baie, costume de plajă și rochii, precum și multe alte produse din gama de îmbrăcăminte pentru femei, bărbați, copii, articole pentru casă, beauty și accesorii.

Compania susține că 50% din haine sunt realizate din…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns