După ce a stagnat în trimestrul al doilea, economia germană nu ar urma să înregistreze o relansare susţinută în lunile următoare, pe baza celor mai recenţi indicatori precum comenzile noi în industrie sau moralul mediului de afaceri, a estimat luni Ministerul Economiei de la Berlin, citat de Reuters și Agerpres.

Uzina Mercedes din SindelfingenFoto: BERND WEISSBROD / AFP / Profimedia
Industria germană se confruntă cu presiuni de pe urma unei cereri slabe venită din China, la care se adaugă lipsa de mână de lucru, înăsprirea politicii monetare şi persistenţa efectelor crizei energetice de anul trecut.
Fondul Monetar Internaţional a estimat că cea mai mare economie a Europei va fi singura din grupul principalelor state industrializate care se va contracta în acest an. Într-un raport publicat luni, Ministerul Economiei de la Berlin a avertizat că „aşteptata relansare nu s-a concretizat la începutul verii”.
„Pe plan intern, aşteptata revenire a consumului privat, serviciilor şi investiţiilor arată primele semne de speranţă, care este posibil să se întărească pe măsură ce anul avansează”, se precizează în raportul lunar al Ministerului Economiei.
Cu toate acestea, „cererea externă încă slabă, continuarea incertitudinilor geopolitice, nivelul încă ridicat al majorărilor de preţuri şi efectele din ce în ce mai sesizabile ale înăspririi politicii monetare afectează o revenire mai puternică a…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro