Modificările fiscale introduse în 2023 și se aplică din acest an au fost făcute pe genunchi, susține Dan Schwartz, managing partner RSM.

TaxareFoto: Mellimage | Dreamstime.com
„E vorba despre acei genunchi care sunt capabili să susțină astfel de inepții. Sunt inepții politice, inepții profesionale. Atunci când vorbim despre impozitul minim (pentru marile companii n.r.) se poate scrie o lucrare de doctorat despre cât de multe erori profesionale sunt cuprinse”, a spus el, în cadrul TaxEU Forum.
Potrivit acestuia, “s-ar putea ca impozitul minim să fie o etapă intermediară în introducerea impozitării progresive pentru companii”.
„El, de fapt, impozitează suplimentar pe cei peste un anumit nivel de profitabilitate. Ce ne facem atunci când se aplică unei companii cu pierdere? Cum impozitezi profitul care nu există. Este clar impozit pe cifra de afaceri. L-au numit impozit pe profit pentru că s-au uitat pe jurisprudența Comisiei Europene. Pe legislația TVA nu este permisă o a doua taxă indirectă pe cifra de afaceri. Singura taxă permisă este TVA. L-au numit impozit pe profit ca să spună că este impozitare directă, când ea de fapt este o impozitare care nu există în niciun manual. E clar că cel care a făcut chestia asta nu a studiat niciodată nimic”, a explicat Schwartz.
Avocatul Gabriel Biriș spune că impozitul minim închide România pentru investiții.
„Niciun executiv sănătos la cap nu va investi…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro