Guvernul a aprobat miercuri o Ordonanță de Urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parțială a pierderilor suferite în anul 2023 în sectorul apicol, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, a anunțat Ministerul Agriculturii.
AlbineFoto: Anjitha Cherian / Dreamstime.com
Valoarea totală a schemei de ajutor este de 59.866.000 lei, echivalentul sumei de 12.034.334 euro, iar cuantumul propus pentru ajutorul de stat este în sumă de 25 lei, respectiv 5 euro/familia de albine.
Numărul estimat al familiilor de albine este de 2.395.856.
Suma totală care poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu depășește echivalentul în lei a 280.000 euro.
Pentru a putea beneficia de sprijin financiar, crescătorii de albine trebuie să respecte următoarele condiții de eligibilitate:
- să dețină la data de 31 decembrie 2023 familii de albine înscrise în baza naţională de date apicolă gestionată de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, prin Oficiile pentru Zootehnie Județene, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 251/2017, cu modificările și completările ulterioare, în exploatații apicole/stupine autorizate sanitar-veterinar de către ANSVSA;
- să dețină familii de albine în exploatații apicole/stupine…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro
Gay friendly flat shareBlack girls fucking white boySwingers in fredericton nbPokemon don hentai picsAdult toys portland orTeen ass nudeCandid
penis picsShemale self facial clip xnxx Free kim possible porn comicDave navarro
naked photosAsian americans contemporary trend and issuesFacial steamAsian discrimination ww iiSpam about
penisAdult film the dragon ladyDownload erotic 3gp freeBree lesbian anal https://xnxxcn.com/ Elderly sexy womanMy ass
is like woCriminal defense lawyer pornographyFreelive pornScientists asianKoyal rana teen divaNorth carolina
adoption laws for gaysFamous geishas of ancient japanFree hardocre sex tubePosted photos teen girls xnxx Young muscle dickFree bimbo tgpRedhead mom blows sonHayden panettierre bikiniKansas
and sex offender registrySian williams nude picturesSauce couples lickTentacle hentai videosSupernumerary breastBlue paradise 4 men escortsGable carr nakedAdult art galleriesGamze er elik sexWomans finger
in my ass