Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews

Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews

Reprezentanții Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) discută de peste o oră cu reprezentanții Ministerului Finanțelor pe tema e-TVA.

Ministrul Finanțelor vrea să facă pași înapoi, respectiv să modifice OUG 70/2024, adică procedura pentru aplicarea e-TVA.

Marcel Boloș a declarat pentru G4Media că e posibil să amâne termenele din RO e-TVA cu 6 luni, până în ianuarie 2025, iar o ordonanță în acest sens va trebui adoptată vineri.

În ceea ce privește sistemul e-TVA, în sine, surse politice ne-au declarat și ieri că se exclude acest lucru, deoarece în funcție de cât de bine va merge, vom avea o creștere mai mică a taxelor, precum majorarea TVA.

Legat de acest lucru, s-ar lucra la Ministerul Finanțelor la un proiect nou de măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale. O sursă apropiată discuțiilor a afirmat pentru HotNews.ro că ar fi vorba de peste 100 de modificări, iar acestea sunt luate „după unele constatări făcute de ANAF în teren”: „se dorește închiderea unor portițe”. Un proiect în acest sens ar urma să vedem spre finalul anului.

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) solicita luni abrogarea ordonanțelor de urgență publicate vineri, 21 iunie, în…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns