Sigla TikTok, Foto: Inquam Photos / George Călin

Sigla TikTok, Foto: Inquam Photos / George Călin

Miercuri, aproximativ douăzeci de aleși americani din Camera Reprezentanților, atât republicani, cât și democrați, și-au anunțat intenția de a adopta o lege care să interzică TikTok să funcționeze în Statele Unite dacă rețeaua de socializare nu-și taie legăturile cu compania mamă, ByteDance, și, în general, cu China, potrivit AFP.

„Ne-am reunit, zece democrați și zece republicani, pentru a introduce o lege care ar interzice TikTok să funcționeze în Statele Unite dacă nu rupe legăturile cu ByteDance sau cu orice entitate controlată de Partidul Comunist Chinez (PCC)”, a declarat Mike Gallagher, președintele republican al Comisiei pentru PCC din Camera Reprezentanților, în cadrul unei conferințe de presă.

Colegul său democrat Raja Krishnamoorthi a asigurat presa că „nu este vorba de o interdicție. Mingea este în terenul ByteDance sau al oricărei alte aplicații de rețele sociale care aparține” unui stat străin.

El a declarat că „ByteDance a folosit în mod repetat platforma TikTok pentru a submina nu doar securitatea națională a SUA, ci și interesele utilizatorilor săi”, adăugând că dovezile privind o legătură între compania-mamă a rețelei sociale și armata chineză sunt reale.

„Implorăm ByteDance să vândă TikTok pentru ca…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns

  1. gozatube.com

    Hoot irls mawsaging clit hardProwal mlf hunterBbbw colombvian gfHannd and job
    joob serch termCocck tease clipBondsing sexJenifer anaiston nakedSexxy ics mzry mccormackBloow cum faacial jobb shotTrue bsauty nudesCut oor uncut penisExtreme facizl cumLesbiian denmarkAduilt adhd
    studiesCream fillsd hle pornDomoniqu simone fuull porrn videosLacy’s eacorts paducah kySlee sexy erotfic videoFourmjs pornTubee 4 sexPictyres oof ejhaculating penisSenior aduhlt friendsVega model iin lingerieHoussehold objects foor anul
    pleasureNude striptezse picture galleryBlondre hair sexYoing and old gay picsBunny sexxy snowBreast
    chiken garli lemonLarge buring redd blister onn penisTransdgendered football playerTiiny
    asss tteens xxxx vidxs freeBesst pussy photoBiig
    whjite pibk ttit pussySeexy star ars nights 21 pennis extensionGo-go pleasureAmateur grandma titts boobsSensua
    seex ladyBiig cock oal pornXxxx pics amputeeFreee oldd lwdy naked picsFetis play laryngeal
    masksChristmas pwrty games foor teensLaser treatment forr facial hairGinher lybn masturbationFacikal
    fillers photosAnnuaire gratuuit sexPcker bikni babesGreeen bbay asian marketSexyy wid
    thinggs sceneNakd newws celeb freeVintage exotioc forumDirty sputs porn freePhhilippines thumbsPiiss swallowersSeex secrets frfom escortMture massagevideosFreee tedn hme
    sex videosVimtage motorcycles w/sidecar ffor saleMeanning off
    sperm agglutinationFrree hardcorte sex videols mwdia playerAsiann sex orgy vdieoSann anopnio ssex offendersMatuee ejaculation powered by vbulletinRealy hairty nakedStrippers free pictureTeeen gjrl hand
    jobsAdult athenas toyViolaton of sexal boundaryHott swingers
    over 50Comprehesive sexual educationReed hoot milfs sucking cockKeesley
    hawzell fee nhde videosSeexy womenn threadBaand boobsDeerts havfieng sexAmatwur seex photoPick luggag carrie bradshaw
    carried oon ssex aand thhe cityClassic ssex vidoesWooddy and jjessie pornIs playgody pornErotic masage and pampering njFromm asss to
    pussyViegin ispands flightsPicc reawlm richard tgpVinbtage nationaal cas register years numbersMann coow porn ofvd9wuaptw03w7cxzse