
BYD Dolphin Surf (foto Vlad Barza)
Chinezii de la BYD, care în curând ar fi trebuit să înceapă producția de mașini în Ungaria, vor amâna pentru 2026 acel moment și cel puțin doi ani uzina de la Szeged va produce mult sub capacitate, spun surse citate de Reuters. Va fi pusă pe primul loc o altă nouă uzină din regiune.
Chinezii de la BYD, care s-au lansat în primăvară și în România, vor da prioritate uzinei din Turcia, care la anul va fabrica mai multe mașini decât cea din Ungaria.
Uzina de patru miliarde de euro pe care BYD o construiește la Szeged, în sudul Ungariei, va începe producția de masă în 2026, dar în tot acel an va produce doar câteva zeci de mii de automobile, a spus una dintre sursele citate de Reuters. Producția ar fi trebuit să pornească în toamna lui 2025.
Asta ar însemna doar o fracțiune din capacitatea inițială de producție, de 150.000 de vehicule, planificată de BYD. Ulterior, uzina de la Szeged ar urma să ajungă la o capacitate maximă de producție de 300.000 de mașini pe an.
La Manisa, în Turcia, investiția trece de un miliard de euro și sursele spun că în 2027 capacitatea va ajunge la 150.000 de mașini, urmând să crească și în 2028.
BYD construiește fabrica din Ungaria pentru a vinde fără taxe vamale mașini în UE….
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro