Omul care a lansat Netflix și alte companii a explicat „regula de marți” care l-a ajutat să nu își piardă mințile

Marc Randolph, unul dintre fondatorii și primul CEO al Netflix, fotografiat în timpul unei prelegeri pe care a susținut-o la o conferință tech, FOTO: Suamy Beydoun / AP / Profimedia Images

Liderilor din mediul de afaceri le place să dezbată mitul echilibrului dintre viața profesională și cea personală. Însă pentru Marc Randolph, unul dintre fondatorii Netflix și primul său CEO, regula era simplă: în fiecare marți, la ora 17:00 fix, pleca, indiferent de situație, relatează revista Fortune.

„Am muncit din greu, de-a lungul întregii mele cariere, pentru a menține un echilibru între viața mea personală și jobul meu”, a scris Randolph, acum în vârstă de 67 de ani, într-un mesaj mai vechi pe care l-a publicat pe LinkedIn și care s-a viralizat din nou pe rețelele de socializare.

„Timp de peste treizeci de ani, aveam o limită clară în zilele de marți. Ploua sau era soare, plecam exact la ora 17:00 și îmi petreceam seara cu cel mai bun prieten al meu. Mergeam la film, luam cina sau pur și simplu ne plimbam prin centrul orașului, uitându-ne la vitrine”, a relatat el.

Revista Fortune notează că nu încape îndoială că pentru fondatorii de companii și directorii lor este adesea dificil să stabilească limite stricte între muncă și viața personală;…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns