Investitorul american Michael Burry, celebru după ce a prevăzut prăbușirea pieței imobiliare din SUA în 2008 și a fost prezentat în filmul „The Big Short” lansat 7 ani mai târziu, descrie creșterea explozivă pe bursă a companiilor tehnologice drept o „nebunie glorioasă” și spune că producătorul de cipuri Nvidia va da semnalul spargerii a ceea ce tot mai multe voci consideră că este o „bulă” pe bursa americană, relatează revista Fortune.
„Nebunia aduce bani. Distrugerea creatoare și nebunia maniacală sunt exact motivul pentru care SUA sunt centrul inovației în lume”, a scris Burry în primul său mesaj publicat pe un canal de Substack, cu titlul „The Cardinal Sign of a Bubble: Supply-Side Gluttony” („Semnul cardinal al unei bule: lăcomia pe partea ofertei”).
„Companiilor li se permite să inoveze până la autodistrugere. Iar altele apar încontinuu pentru a face același lucru. Uneori, noua companie este aceeași companie, doar că îndreptată în altă direcție”, a adăugat investitorul acum în vârstă de 54 de ani.
Burry a mai notat că în timpul așa-zisei bule „dotcom” din a doua jumătate a anilor ’90, industria tech era definită de „marile companii extrem de profitabile, printre care se numărau așa-numiții ‘Patru Călăreți’ ai epocii: Microsoft, Intel, Dell și Cisco”. Investitorul consideră că, în mod asemănător, pe bursa americană există acum cinci…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro