Un bărbat a fost reținut de autorități și este acuzat că l-a lovit în spate pe unul dintre jandarmii care asigurau măsurile de ordine la Arestul Central, unde susținătorii lui Călin Georgescu protestează încă de la arestarea fostului candidat la prezidențiale, conform unui anunț făcut sâmbătă de Poliția Capitalei.

Bărbatul reținut este Cezar Avrămuță, cunoscut drept „Stegarul Dac”, au declarat surse judiciare pentru News.ro.

Acesta a fost luat în custodia autorităților după un incident care a avut loc vineri seară, în jurul orei 19:15.

Cezar Avrămuță este cercetat pentru ultraj, fiind acuzat că l-a lovit cu mâinile în zona spatelui pe un jandarm din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

„Persoana în cauză a fost identificată ca fiind un bărbat, în vârstă de 59 de ani, persoană aflată sub măsura preventivă a controlului judiciar, într-o altă cauză. Bărbatul a fost condus la sediul 14 Poliţie, pentru continuarea cercetărilor, în acest context cazul fiind preluat de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, care s-a sesizat cu privire săvârşirea infracţiunii de ultraj”, a declarat, sâmbătă, Poliția Capitalei.

Polițiștii au precizat că „Stegarul Dac” urma să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 4,…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns