Premierul s-a întâlnit în această dimineață cu guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. Discuția s-a concentrat pe necesitatea unui plan multianual pentru împrumuturile pe care România trebuie să le contracteze pentru finanțarea deficitului bugetar, au declarat pentru HotNews surse participante la discuții.

De asemenea, discuțiile au mai vizat situația economică a țării.

De ce contează acum

România intră în ultima parte a lui 2026 cu unul dintre cele mai mari deficite bugetare din Uniunea Europeană. După 7,9% din PIB în 2025, Comisia Europeană estimează un deficit de 6,2% din PIB în 2026 și 5,8% în 2027, în timp ce datoria publică ar urma să urce la 63,3% din PIB până în 2027. Consiliul Fiscal consideră cadrul bugetar pentru 2026 compatibil cu un deficit cash de circa 6,25% din PIB.

Presiunea vine însă nu doar din deficit, ci și din refinanțare. Potrivit ING, necesarul brut de finanțare pentru 2026 este de aproximativ 265–275 de miliarde de lei, în jur de 13,5% din PIB, alimentat și de concentrarea scadențelor provenite din emisiunile pe termen scurt din perioada volatilă 2022–2024. Un plan multianual ar permite eșalonarea acestor scadențe și reducerea riscului de refinanțare.

România a prevăzut pentru 2026 aproximativ 60,8 miliarde de lei numai pentru plata dobânzilor la datoria publică, potrivit proiectului de buget publicat de Ministerul Finanțelor. Este o creștere de…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns