La începutul acestei săptămâni, a fost inaugurată Bank of China, sucursala București. Evenimentul marchează pătrunderea pe piața românească a celei de-a patra bănci ca mărime, pe plan mondial.

bank of china romania

Reprezentanții instituției financiare chineze au declarat: „Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la relaţiile diplomatice sino-române. Înfiinţarea sucursalei din Bucureşti reprezintă nu numai un punct de reper în cooperarea financiară, dar şi o acţiune concretă în consolidarea cooperării extinse dintre cele două ţări. În viitor, Bank of China, prin oferirea întâietăţii operaţiunilor sale globale, va continua să consolideze schimburile între companii, să extindă comerţul bilateral, să consolideze în continuare cooperarea financiară, pentru a contribui şi mai mult la aprofundarea cooperării economice între China şi România”.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Bank of China, Liu Liange, prezent la lansarea sucursalei românești, a declarat: „Am venit în România pentru că există potenţial mare şi vrem să fructificăm relaţiile tradiţionale foarte bune dintre România şi China. Urmărim proiectul de infrastructură în parteneriat public-privat în care este implicată o companie de infrastructură din China [proiectul autostrăzii Comarnic-Brașov – n.n.]. Mi s-a spus că acum se negociază şi urmărim acest proiect. Vor beneficia de tot sprijinul nostru. Suntem pregătiţi să ne oferim sprijinul prin finanţări pe maturităţi pe termen lung“.

Directorul general al sucursalei Bucureşti este bancherul Guo Lixin.

 

 

Ai avut probleme cu produsele cumpărate de la un magazin? Un vânzător te-a tratat cu lipsă de respect? Împărtășește-ți experiența pe YesComment.ro! Intră aici, înregistrează-te și povestește întregii țări experiența prin care ai trecut!

Lasă un răspuns