La finalul lui 2025, România număra 26,5 milioane de conexiuni la internet, cu 3,1% mai multe decât cu un an înainte, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Cifra depășește atât numărul cartelelor SIM active, rămas neschimbat la 22,8 milioane, cât și populația rezidentă a țării. Românii nu au fost niciodată mai conectați. Și…

Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa europeană au depăşit, miercuri, pragul de 100 de euro pe megawat-oră, pentru prima dată după luna decembrie 2022, impulsionate de războiul din Orientul Mijlociu şi gradul redus de umplere a depozitelor în pragul iernii. În jurul orei 14:05 GMT (ora 16:05 în România), la bursa TTF de…

Tribunalul București a decis intrarea în insolvență a companiei aeriene Animawings, informează BoardingPass. Insolvența a fost cerută de către Anima Wings Aviation SA. Potrivit deciziei instanței, administrator judiciar al companiei va fi un consorțiu alcătuit din CITR Filiala București SPRL, Infinexa Restructuring SPRL, Popescu & Asociații Insolvency SPRL. Cererea fusese depusă de companie pe 30…

Reprezentanți ai fermierilor consideră că, odată cu avansul tehnologiei și al inteligenței artificiale în mod special, fermele din România vor avea nevoie de tot mai puțini lucrători și vor deveni mai viabile economic.  Citește mai departe pe StartupCafe… Citește mai mult pe Hotnews.ro Sursa https://www.hotnews.ro

Au descoperit gelato în Italia, iar ideea de a avea propria gelaterie i-a însoțit ani la rând, până când, în 2025, Raluca și Mihai Petrilă (foto) au deschis Cosi Buono, la Iași. El este inginer în industria alimentară, ea este arhitect, iar împreună au construit o afacere în jurul unui produs pe care au vrut…

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a avertizat miercuri că reforma administrativ-teritorială pe care PSD vrea să o treacă prin asumarea răspunderii Guvernului ar trebui să se bazeze pe un referendum și pe o analiză detaliată. Hunor a dat ca exemplu Danemarca. „Se poate orice, dacă e făcut cu cap. În Danemarca s-a făcut comasarea localităților, voluntar,…

În 2025, 93,2% dintre români locuiau într-o locuință proprietate personală, a doua cea mai ridicată pondere din Uniunea Europeană, după Slovacia, și mult peste media UE de 68,5%. Proprietatea nu este specifică doar gospodăriilor cu venituri ridicate: chiar și în rândul persoanelor expuse riscului de sărăcie, 90,2% dintre români dețin locuința în care trăiesc, aproape…

Proiectul ar face obligatorie redactarea de către un avocat a majorității contractelor firmelor, inclusiv a actelor adiționale și a modificărilor la Registrul Comerțului., susține Concordia, o organizație patronală de mari dimensiuni. Inițiatorii au cerut adoptarea în procedură de urgență, fără să calculeze costurile pentru companii, crede Concordia. Care sunt argumentele? Confederația Patronală Concordia cere retragerea…

Modul în care sunt taxate persoanele cu averi mari atrage atenția atât la nivel european, cât și național. În prim-plan se află nu doar modul de impozitare, ci și informațiile de care dispun autoritățile fiscale cu privire la venituri și active.  Un studiu al Comisiei Europene din aprilie 2026 dedicat taxării averii analizează mai multe…

Adunarea generală a acționarilor companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și unul dintre cei mai mari furnizori de profil, controlată de statul român prin Ministerul Energiei, cu 80% din acțiuni, a aprobat alegerea unui membru provizoriu în Consiliul de Supraveghere (CS), cu mandat până în 22 martie 2027…