Volkswagen, Foto: Photo Central / Alamy / Profimedia Images Volkswagen a finalizat vânzarea fabricii sale Kaluga din Rusia şi a subsidiarele sale locale, a anunţat joi grupul auto german, după luni de dispute cu autorităţile de la Moscova privind tranzacţia, transmite Reuters, citată de Agerpres. Volkswagen şi-a vândut participaţia deţinută în Volkswagen Group Rus LLC…

Jeff Bezos, Foto: Tony Gutierrez / AP / Profimedia Miliardarul american Jeff Bezos a fost somat de guvernatorul unui stat brazilian să plătească pentru folosirea numelui „Amazon” pentru gigantul comerțului online pe care l-a fondat, relatează Business Insider. „Amazon folosește numele Amazonas, folosește numele Amazoniei. Cât primim noi pentru asta? Vrem să știm”, a declarat…

Alex Milcev , Foto: EY România După alegeri mi se pare destul de probabil ca discuțiile să se îndrepte spre impozitul progresiv, susține Alex Milcev, liderul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică la EY România. „Nu e doar o dorință a unui partid, sunt și niște studii făcute de Banca Mondială anul trecut și de…

​​Gigantul elvețian Clariant, de produse chimice, închide fabrica sa de bioetanol din Podari, județul Dolj, pe care a deschis-o în 2022, a anunțat compania, miercuri. Citește mai departe și comentează pe StartupCafe.ro… Sursă foto:Dreamstime Citește mai mult pe Hotnews.ro Sursa https://www.hotnews.ro

Dan Manolescu – presedintele Camerei Consultantilor Fiscali, Foto: Adi Iacob / HotNews Pe rețelele de socializare unele persoane se întrebau recent dacă trebuie să depună SAF-T din 2025 pentru propriul PFA. HotNews.ro l-a întrebat acest lucru pe Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali. “PFA-ul, ca și modalitate de ținere a contabilității, utilizează contabilitatea în partidă…

Masini, Foto: Radub85 | Dreamstime.com ​Guvernul vrea să reglementeze miercuri prin Ordonanță de urgență înmatricularea și radierea online a mașinilor, proces care ar reduce deplasările către mai multe autorități, dar și volumul de hârtie utilizat: aproximativ 31 hectare de pădure ar putea fi salvate anual, prin eliminarea copiilor documentelor necesare în acest proces. Guvernul are…

Ana-Maria Constantin, fondatoare Cascade AI (Foto: StartupCafe.ro) Ana-Maria Constantin este originară din Caracal, județul Olt, a făcut liceul la București, a studiat astrofizica și informatica la Harvard, a lucrat la Microsoft, pe Coasta de Vest a SUA, a lansat un startup de inteligență artficială la Seattle și a obținut finanțări de capital de risc de…

Taxe, Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com Planul fiscal 2025-2031, sau Planul Bugetar-Structural Național pe Termen Mediu al României, este un document foarte stufos, cu peste 120 de pagini. Fiscaliștii nu au găsit niciun răspuns concret la întrebarea – Ce vrea guvernul cu taxele românilor? Dar textul, analizat de Profit.ro, dă indicii că fiscalitatea va…

Oliver Blume, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Profimedia Un program de reducere a costurilor la Volkswagen este inevitabil, pentru a remedia „decenii de probleme structurale” la constructorul auto german, a declarat directorul general Oliver Blume într-un interviu publicat duminică în cotidianul „Bild am Sonntag”, preluat de Reuters și Agerpres. „Cererea slabă din Europa…