Consiliul de Administraţie al Grupului Băncii Mondiale (WBG) a aprobat vineri cel de-al doilea împrumut, în valoare de 591,9 milioane euro, pentru Politici de Dezvoltare (Development Policy Loan, DPL) pentru a sprijini o creştere incluzivă şi verde în România, informează Banca Mondială printr-un comunicat, potrivit Agerpres. Bancnote de 500 de euroFoto: snapshot/Future Image/C Hardt /…

Peste 100 de șefi de companii tehnologie și fonduri de investiții din Europa au transmis o scrisoare deschisă prin care cer legiuitorilor Uniunii Europene să revizuiască actuala formă a proiectului de legislație AI Act, pentru reglementarea inteligenței artificiale în toată UE, liderii de business semnatari considerând că blocul comunitar trebuie să se situeze în avangarda…

Capitalizarea de piaţă a Apple a trecut vineri pentru a doua oară de pragul de 3 trilioane de dolari, investitorii mizând pe capacitatea producătorului telefoanelor iPhone de a-şi creşte veniturile, chiar dacă în paralel explorează noi pieţe, precum realitatea virtuală, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. Apple StoreFoto: Norman Chan, Dreamstime.com În cursul tranzacţiilor care…

Rata anuală a inflației în zona euro a scăzut în iunie mai mult decât estimau analiștii, coborând la 5,5%, după 6,1% în mai, datorită unei scăderi puternice a prețurilor la energie, a anunțat vineri Eurostat, potrivit AFP. Cifra este ușor mai bună decât așteptările analiștilor consultați de Bloomberg, care se așteptau la o rată de…

Legislaţia propusă de UE pentru reglementarea inteligenţei artificiale (A.I.) riscă să pună în pericol competitivitatea şi suveranitatea tehnologică a Europei, potrivit unei scrisori deschise semnate de peste 160 de directori ai unor companii variind de la Renault şi până la Meta, transmit Reuters și Agerpres. Inteligenta artificialaFoto: Tiago Zegur / Alamy / Profimedia Images Luna…

Echipa de inspecție fiscală din ANAF trebuie să aducă la cunoștința contribuabilului verificat constatările, iar contribuabilul are dreptul să își exprime un punct de vedere, conform legislației. Adrian Benta – consultantFoto: StartupCafe.ro Ei bine, Ministerul Finanțelor a venit cu un ordin în acest sens (OMFP nr. 927/2023), iar Adrian Bența, consultant fiscal, a făcut o…

​Brațe robotice în cuști de metal, cărucioare lungi și joase ce transportă piese, jerbe de scântei în unele secții și o mulțime de monitoare și tablete. Uzina Dacia s-a schimbat foarte mult față de primii ani ai Logan-ului, iar în articol puteți citi despre curiozități și realități, după o vizită la uzina care fabrică o…