Depozit al Amazon, Foto: PA Images / Alamy / Alamy / Profimedia Compania Amazon a fost condamnată marţi de autoritățile franceze să plătească o amendă de 32 milioane de euro din cauza „sistemului său de supraveghere a activităţii şi a performanţelor angajaţilor excesiv de intruziv”, transmit agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres. Amenda a…

Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews Românii pot împrumuta Statul prin titlurile de stat Tezaur cu maturitãți de 1, 3 sau 5 ani, ce au dobânzi de 5,85%, 6,6%, respectiv 7%, informează Ministerul Finanțelor. În cadrul celor 10 emisiuni derulate încã de la începutul anului 2024, peste 240.000 de persoane au investit, deja, peste 12 miliarde lei.…

UE va taxa dur masinile electrice produse in China Statele UE au votat vineri pentru impunerea de taxe vamale de până la 35% pentru mașinile electrice produse în China, scrie AFP. Zece state membre au votat pentru, 12 s-au abținut și cinci au votat împotrivă. Franța și Italia au votat „pentru”, iar Germania a fost…

Deși profiturile sunt în creștere la SAP, cea mai mare companie de software din Europa vrea să taie 8.000 de locuri de muncă, după alte 4.000 eliminate anul trecut. Compania germană se concentrează din ce în ce mai mult pe inteligența artificială. Până la sfârșitul anului 2025, SAP va investi aproape un miliard de euro…

ANAF, Foto: © Peter Williams | Dreamstime.com ANAF face și verificări documentare care constau în efectuarea unei analize de coerenţă a situaţiei fiscale a contribuabilului pe baza documentelor existente la dosarul fiscal, precum şi pe baza oricăror informaţii şi documente transmise de terţi sau deţinute de organul fiscal. În luna august 2024, Fiscul a făcut…

Unul dintre cei mai importanți oameni din cadrul Tesla, Zachary Kirkhorn, a demisionat din funcția de director financiar (CFO), urmând să părăsească producătorul american de mașini electrice controlat de miliardarul Elon Musk. Citește mai departe și comentează pe StartupCafe.ro… Sursa imagine: © Ifeelstock | Dreamstime.com Citește mai mult pe Hotnews.ro Sursa https://www.hotnews.ro

Avion Boeing 737-9 MAX al United Airlines, Foto: Rüdiger Wölk / imago stock&people / Profimedia Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor (NTSB) din Statele Unite a avertizat că peste 40 de operatori străini ar putea folosi avioane Boeing 737 cu cârme ce includ componente de natură să reprezinte un risc pentru siguranța aeronavei, anunță Reuters. NTSB…

Parlamentul Romaniei, Foto: HotNews / Dan Popescu Persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și întreprinderile familiale (IF) pot opta, după minim un an de funcționare, pentru a deveni societăți, cum sunt cele de tipul SRL, conform unui proiect adoptat miercuri de Parlament. Urmează ca acesta să fie promulgat de președinte și apoi publicat în…

Tineri pe trotinete electrice in Cluj-Napoca, Foto: LCVA / Dreamstime.com ​Conducătorii de trotinete electrice din România au provocat peste 2.600 de accidente în ultimii 5 ani și primele 6 luni din acest an, cele mai multe fiind în București, Cluj-Napoca, Iași, Constanța și Galați, consecințele fiind 20 de morți, 373 de răniți grav și 2.363…

RePatriot Summit – Top 100 de Români de Pretutindeni, la Palatul Parlamentului din București, 3 octombrie 2024. Inquam Photos / George Călin Premierul Marcel Ciolacu a susținut joi în fața antreprenorilor români din Diaspora că România a ajuns una dintre cele mai sigure țări din Europa. „Este mult mai sigură în acest moment decât Spania,…