Vladimir Dănilă a plecat din România, împreună cu familia sa, când el avea 4 ani, și s-au stabilit cu toții în Germania. La vârsta de 17 ani, Vladimir a lansat o platformă IT de design pentru marketing și alte domenii. Acum, la 26 de ani, antreprenorul de origine română este fondatorul și directorul  companiei IT…

„Vom lansa un nou program rabla auto pentru persoane fizice, care va avea un buget de 300 de milioane de lei, cu 100 de milioane de lei mai mare decât anul trecut, un buget care sperăm să fie folosit mai ales pe criteriul european”, a declarat joi ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, după ce…

Creșterea salariului minim brut la 4.325 de lei, cu reducerea de la 300 de lei la 200 de lei a sumei neimpozabile, de la 1 iulie 2026, va însemna un salariu net de 2.699 de lei, deci un plus de 125 de lei, în timp ce costurile pentru angajator vor crește cu 284 de lei,…

O garnitură de tren aparținând CFR Marfă. Foto: Adriana Iacob / Shutterstock Guvernul va aproba în ședința de joi lista companiilor de stat care au datorii mari la bugetul de stat și „nu sunt în regulă din punct de vedere al administrării”, a anunțat miercuri premierul Ilie Bolojan, într-un interviu pentru ProTV. O parte dintre…

Rable (foto Marko583, Dreamstime.com) Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) se declară „profund îngrijorată” cu privire la posibilitatea suspendării parțiale sau totale a programului Rabla 2025 și spune că o astfel de măsură ar fi un dezastru. Rabla 2025 ar trebui să înceapă în 19 iunie pentru persoane fizice, cea mai târzie dată de…

Jaecoo J7. Sursă foto: Elie Bekhazi / AFP / Profimedia Anunțate încă de la finalul anului trecut, mărcile Omoda și Jaecoo, care aparțin companiei chineze Chery, vor veni în acest an în România, după cum arată informațiile transmise pentru Profit.ro de reprezentanții companiei chineze, primele modele lansate urmând să fie două SUV-uri. Citiți mai mult…

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna / Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea „În momentul de față dacă nu avem o situație ieșită din comun, cu o creștere economică ieșită din comun, indicatorii macroeconomici nu permit alte indexări decât cele care au fost anul trecut”, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. Acesta a precizat pentru HotNews.ro…

Magazin Avon, Foto: Richard B. Levine / Avalon / Profimedia ​Producătorul brazilian de cosmetice Natura &Co explorează vânzarea celei mai mari părţi a afacerii internaţionale a brandului său Avon, a anunţat publicaţia Financial Times (FT), citată de Reuters și Agerpres. Natura, care nu deţine Avon în Statele Unite, ia în considerare strategii de ieşire pentru…

Guvernul va informa Comisia Europeană că va adopta până în martie 2025 o lege prin care stimulentele fiscale din sectorul construcțiilor vor fi eliminate gradual. Informația se află în Planul Bugetar structural pe termen mediu ce urmează (PBSTM) să fie trimis săptămâna viitoare la Bruxelles. Vezi intregul plan pregătit de autorități – click pentru a…

1 2 3 … 6