Relația dintre platformele de ride-hailing și șoferii parteneri rămâne în centrul unei dezbateri tot mai vizibile, inclusiv în spațiul public. Pe fondul discuțiilor despre „rata de acceptare” și modul în care sunt gestionate cursele, Bolt transmite un mesaj direct: tentativele de a evita anumite curse prin metode indirecte sunt detectate rapid și pot duce la…
Mașină Bolt. Sursă foto: Dreamstime.com Platforma de servicii de transport (ride-hailing) Bolt susține că revendicările șoferilor, care au anunțat proteste pentru săptămâna viitoare, nu sunt întemeiate, deoarece numărul partenerilor a crescut în ultimul an, iar tarifele reclamate sunt dinamice, scalate de un algoritm care ține cont o întreagă listă de condiții obiective. Citiți mai mult…
Adrian Benta – consultant, Foto: StartupCafe.ro Multe facturi emise de companiile Uber și Bolt nu sunt raportate în sistemul RO e-Factura, susține consultantul fiscal Adrian Bența, în revista Prietenii Fiscalității. El vine astfel și cu un exemplu. „Societatea NE MIȘCĂM DINAMIC SRL este persoană juridică română, înființată conform Legii nr. 31/1990 privind societățile, înregistrată în…
Aplicația Bolt, prezentă și în România cu serviciile sale de transport alternativ și livrări, a obținut o linie de credit în valoare totală de 220 de milioane de euro, de la 8 bănci din Europa și SUA, pentru a-și pregăti mai departe listarea pe bursă, pentru capital suplimentar. Citește mai departe și comentează pe StartupCafe.ro……
Guvernul spaniol a adoptat marți un nou act legislativ care permite regiunilor sale să restricționeze activitățile platformelor de ridesharing ca Uber și Bolt, după ce justiția europeană le-a dat câștig de cauză acestora într-un proces intentat autorităților din Barcelona, relatează Reuters. Bolt versus UberFoto: Dreamstime.com Asociațiile care reprezintă șoferii ce lucrează pentru aceste companii, dar…
Compana estoniană Bolt, cunoscută anterior ca Taxify, rivala Uber, își extinde serviciul de închiriere de trotinete electrice în Constanța, după ce anterior a intrat în București și Cluj-Napoca. Prin noua extindere, compania a ajuns la o flotă de circa 1.000 de trotinete. Bolt operează în prezent trotinete în 21 de orașe din Europa și…
Bolt introduce și în Cluj noile sale trotinete electrice, construite după un design propriu, creat de inginerii Bolt din Estonia. Utilizatorii clujeni care au deja instalată aplicația Bolt vor vedea o pictogramă – trotinetă – în aplicație (colțul dreapta sus), după actualizarea acesteia. Atingerea pictogramei îi va duce în interfața de închiriere a trotinetelor. …
Compania de ride-sharing Bolt oferă curse gratuite tuturor celor care demonstrează printr-o fotografie pe Instagram că poartă masca atât în spaţiile închise, aşa cum recomandă Ministerul Sănătăţii, cât şi în cele deschise. “Purtarea măştilor de protecţie, care a devenit în multe ţări obligatorie, este una dintre cele mai importante măsuri pentru împiedicarea răspândirii bolii”,…
Bolt, platformă europeană de transport la cerere, a mărit tariful de 6 ori pentru serviciul de închiriere de trotinete electrice la câteva zile de la lansarea în București. Serviciul de închiriere de trotinete Bolt a fost anunțat pe 7 iulie, când tariful era de 0,1 lei pe minut și 0 lei deblocarea. După câteva zile,…
Aplicaţia de transport la cerere Bolt lansează o nouă funcţie în aplicaţia de ride-hailing, care le va permite tuturor pasagerilor să ofere bacşiş (tips) la sfârşitul călătoriei. Pentru a folosi noua opţiune, utilizatorii trebuie să actualizeze aplicaţia Bolt la cea mai recentă versiune. Pasagerii vor vedea opţiunea de a lăsa un bacşiş la sfârşitul…