Compania CFR Călători anunță reluarea circulației trenului internațional „România”, care va asigura vara aceasta, în perioada 12 iunie – 12 octombrie 2026, legături directe zilnice între București și destinații din Bulgaria și Turcia. Astfel, din 12 iunie, călătorii vor putea ajunge direct la Varna, iar din 13 iunie vor fi disponibile și conexiunile directe către…

Dacia Duster Spirit of Sand (foto Dacia) Dacia lansează o serie limitată de Duster denumită Spirit of Sand care este inspirată din performanțele pe care marca le-a obținut în competițiile de off-road. Ediția specială dispune de motor hibrid G 150 4×4, are cutie automată cu dublu ambreiaj, iar autonomia totală promisă este 1.500 km, datorită…

Logan facelift (foto Dacia) Prezentat în premieră în luna septembrie 2025, Dacia Logan facelift poate fi comandat în România, începând cu 19 decembrie, anunță compania. Logan este cel mai vândut model de mașină nouă în România în 2025, cu 13.100 de unități la 11 luni, arată datele APIA. Noul Logan este disponibil în România începând…

Dacia Sandero Stepway (sursa foto Dacia) La două luni după prezentarea lor oficială la Paris, Dacia deschide comenzile în România pentru noile modele Sandero și Sandero Stepway. Dacia Sandero a fost cea mai vândută mașină din Europa în 2024. Livrările în showroom-uri vor avea loc în primul trimestru al anului viitor. Cele două modele sunt…

Dacia Duster Pick-Up (foto Dacia) Dacia lansează în România versiunea Pick-Up a lui Duster care dispune de dublă cabină, cu capacitate de patru locuri. Modelul dezvoltat în colaborare cu Romturingia, unul dintre cei mai importanți carosieri din țară, poate fi comandat începând cu 17 septembrie și dispune și de versiuni hibride. Prețurile pornesc de la…

Noul Fiat 500 hibrid. Foto: Stellantis.com Fiat își propune să producă peste 100.000 de unități pe an din noul său model hibrid 500, un model pe care compania-mamă Stellantis mizează pentru a-și relansa producția în declin din Italia, a declarat directorul mărcii, Olivier Francois, potrivit Reuters. Stellantis, creată în 2021 din fuziunea dintre Fiat Chrysler…

Lei Jun, președinte și director executiv al companiei chineze de electronice Xiaomi, prezintă mașina Xiaomi YU7, în cadrul unui eveniment de lansare organizat la Beijing, pe 26 iunie 2025. FOTO: WANG Zhao / AFP / Profimedia Xiaomi, producătorul chinez de smartphone-uri și vehicule electrice (EV), a anunțat joi că prețul noului SUV electric YU7 este…

Acțiunile Tesla Motors au scăzut puternic în ultimele zile, în semn de protest față de politicile lui Elon Musk, iar capitalizarea companiei este la jumătate față de acum trei luni. În România, sunt peste 8.000 de mașini Tesla, iar anul 2023 a fost cel mai bun. Primele modele Tesla au ajuns în țară acum 12…

Dacia Bigster, SUV de segment C (foto Vlad Barza) Dacia a lansat în România cel mai mare, mai scump și mai sofisticat model din gama sa: SUV-ul de clasa C Bigster care este produs la Mioveni și al cărui design (exterior și interior) a fost realizat la studioul din România. Mașina va ajunge în aprilie…