Populara platformă social media TikTok, aflată în centrul unei controverse uriașe în România din cauza rolului său în influențarea alegerilor prezidențiale, ar putea fi interzisă complet în Statele Unite în mai puțin de două luni, amintește Business Insider. Congresul american a adoptat în aprilie o lege care a stabilit un termen limită de 9 luni…

UE riscă să rămână în urmă în eforturile sale de a deveni un „motor” al sectorului bateriilor electrice la nivel mondial, se arată într-un raport publicat luni de Curtea de Conturi Europeană, citat de Reuters și Agerpres. Conform acestui raport, accesul la materii prime rămâne însă un impediment major, alături de costurile în creştere şi…

Mașini noi, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia Europa are o anume tradiție în lumea semiconductorilor, așa-numitele microcipuri, elemente industriale devenite extrem de importante în lumea actuală, dar recent a început să se străduiască să-și crească amprenta în acest domeniu, dominat de asiatici. Una dintre cele mai importante mize este ruperea…

Ambuteiaj în Indonezia. Foto: Pacific Press / ddp USA / Profimedia Standardul Euro 7, noua măsură a UE pentru reducerea emisiilor poluante ale autovehiculelor, ar trebui să intre în vigoare anul viitor, iar acest lucru a întețit discuțiile în contradictoriu asupra acestei decizii. Chiar și România, țară mai degrabă inactivă când vine vorba de politicile…

Aglomerație în București, Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim Piața auto din România este în creștere susținută în 2023, chiar și pe segmentul mașinilor electrice, dar nu e scutită de probleme. Românii rămân fideli acelorași mărci de mașini, însă a devenit vizibil avântul mașinilor electrice. Pe de altă parte, producția auto locală pare că șchioapătă…

Recent, după lungi dezbateri întinse pe trei zile, Parlamentul European și statele membre UE au ajuns la un acord provizoriu asupra primei legislații pentru reglementarea Inteligenței Artificiale. Spaniolii au înființat prima agenție care se va ocupa de reglementarea AIFoto: shutterstock / SomYuZu Negocierile din partea Parlamentului European au fost conduse de eurodeputatul român Dragoș Tudorache,…

Piața auto din România este în creștere susținută în 2023, chiar și pe segmentul mașinilor electrice, dar nu e scutită de probleme. Românii rămân fideli acelorași mărci de mașini, însă a devenit vizibil avântul mașinilor electrice. Aglomerație în BucureștiFoto: Inquam Photos / Alex Nicodim Pe de altă parte, producția auto locală pare că șchioapătă și…

Europa are o anume tradiție în lumea semiconductorilor, așa-numitele microcipuri, elemente industriale devenite extrem de importante în lumea actuală, dar recent a început să se străduiască să-și crească amprenta în acest domeniu, dominat de asiatici. Una dintre cele mai importante mize este ruperea dependenței de China și de alte țări din Asia, de unde țările…

UE riscă să rămână în urmă în eforturile sale de a deveni un „motor” al sectorului bateriilor electrice la nivel mondial, se arată într-un raport publicat luni de Curtea de Conturi Europeană, citat de Reuters și Agerpres. Intr-o fabrica de baterii electriceFoto: Yegor Aleyev / TASS / Profimedia Conform acestui raport, accesul la materii prime…

O primă cursă specială TAROM va decola astăzi în jurul orei locale 21:50 către Tel Aviv (aeroportul Ben Gurion) pentru repatrierea din Israel a aproximativ 150 cetățeni români afectați de suspendarea zborurilor Blue Air, a anunțat ministrul grindeanu pe pagina sa de Facebook. Avion TaromFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei Când reia Blue Air zborurile Blue…