Logo Apple, Foto: John Penney, Dreamstime.com Apple a depășit marți pentru prima dată pragul de 4 trilioane de dolari (4.000 de miliarde) în capitalizare bursieră, devenind a treia companie Big Tech care reușește acest lucru în contextul în care cererea solidă pentru cele mai recente modele de iPhone a calmat temerile legate de progresul lent…
Mai mulți comisari de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi, dar procesele-verbale nu au fost înregistrate oficial, ceea ce a blocat recuperarea, de către statul român, a sumelor datorate, a anunțat joi ministrul Economiei și Digitalizării, Radu Miruță. „Pe 2024, pentru 205 procese-verbale în valoare de 1,8 milioane de lei, nu…
Ingineri ai Airbus inspectează înainte de lansare sonda spațială JUICE pe care compania franceză a dezvoltat-o împreună cu Agenția Spațială Europeană, FOTO: Lionel Bonaventure / AFP / Profimedia Grupurile aerospațiale europene au anunțat joi dimineața un acord preliminar pentru a-și reuni activitățile neprofitabile de producție a sateliților, unindu-și forțele după luni de negocieri într-o încercare…
Taxi autonom Apollo Go de la Baidu (foto Pedro PARDO / AFP / Profimedia) Baidu, una dintre cele mai mari companii chineze de tehnologie, va porni testarea de taxi-uri fără șofer în Elveția și vrea apoi să lanseze astfel de servicii în țara central-europeană, scrie CNBC. Tot mai multe companii din SUA și China vor…
Intr-o uzina Volkswagen (foto Karsten Thielker / imageBROKER / Profimedia) Volkswagen a anunțat că va opri producția modelului Golf începând cu 29 octombrie, din cauza problemelor legate de aprovizionarea cu cipuri, relatează Bild, citată de Reuters. Volkswagen anunțase marți că va opri temporar unele linii de producție în Germania, dar a negat orice legătură cu…
Limita de viteză pe şoseaua de centură a Parisului, una dintre cele mai aglomerate din Franţa, a fost scăzută la 50 km/h (Foto: Luc Nobout / Zuma Press / Profimedia) Franța și Spania și-au reafirmat, marți, sprijinul pentru interdicția, începând din 2035, a comercializării de noi automobile echipate cu motoare cu ardere internă în Uniunea…
Marc Benioff, CEO-ul companiei tehnologice Salesforce, fotografiat în timpul unei discuții cu public la ediția din 2025 a Forumului Economic Mondial, FOTO: AA / Abaca Press / Profimedia Images Directorul general al Salesforce, Marc Benioff, i-a avertizat pe investitori să se ferească de „falșii profeți” care vând iluzii despre creșterea spectaculoasă a afacerilor lor cu…
Mașini electrice produse de BYD, pregătite pentru export în Portul Suzhou în data de 27 aprilie 2025, FOTO: Costfoto-NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Images Producătorul auto chinez de vehicule electrice BYD a anunțat luni că a vândut 11.271 de mașini în Marea Britanie luna trecută, o creștere anuală de 880%, relatează CNBC. Vânzările aduc…
Warren Buffett, Foto: zz-NPX-Star Max-IPx / Associated Press / Profimedia Compania de investiții Berkshire Hathaway a încheiat un acord pentru a plăti 9,7 miliarde de dolari în numerar pentru a cumpăra OxyChem, divizia chimică a companiei Occidental Petroleum, în ceea ce ar putea fi ultima achiziție majoră a lui Warren Buffett înainte ca acesta să…
Dominik Asam, directorul financiar al SAP, în timpul unei discuții cu public ce a avut loc în cadrul conferinței Digital Life Design (DLD) în luna ianuarie la Munchen, FOTO: Matthias Balk / DPA / Profimedia Images Dominik Asam, directorul financiar (CFO) al SAP, cea mai mare companie de software din Europa, afirmă că automatizarea adusă…