Inspectorii antifraudă din ANAF au sancționat două dintre principalele lanțuri de magazine de comerț cu amănuntul din București, cu amenzi în valoare totală de 2.000.000 de lei, pentru depășirea cotei de adaos comercial de maximum 20% la telemea, mălai, ulei, ouă și pâine, spune instituția, fără să dea detalii despre ce firme este vorba. ANAF-AntifraudaFoto:…
Țara aceasta este într-o situație dificilă, a declarat Daniela Pescaru, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, făcând referire la proiectul prin care se dorește reducerea cheltuielilor bugetare din noiembrie și decembrie la media primelor 10 luni din 2023. Daniela Pescaru, secretar de stat FinanteFoto: Hotnews „Nu am restricționat în niciun fel fondurile europene. Suntem în…
Uzina Ford Otosan din Craiova a demarat Marți, 24 Octombrie 2023, producția de serie a două noi modele: Ford Transit Courier (de marfă) și Ford Tourneo Courier (de pasageri). Miza este segmentul vehiculelor comerciale ușoare, respectiv piața de curierat urban și distribuția de mărfuri în orașe sau în jurul acestora. În subsidiar, cu varianta pentru…
Două companii germane cu activități importante în România ar putea să fuzioneze, dacă planurile făcute publice acum vor fi duse la bun sfârșit. Este vorba despre Schaeffler și Vitesco, care dacă vor fuziona, vor crea un grup auto cu vânzări anuale de 25 miliarde euro în lume. Un sediu al SchaefflerFoto: Shutterstock Publicația Bloomberg a…
Normele Euro 7 au stârnit controverse și chiar furie în Europa. Mulți vor ca standardele să fie dure, unii nu vor ca Euro 7 să mai existe, iar alții spun că dacă vor intra în vigoare, trebuie să fie mult mai blânde, pentru a ține cont de situația din piață și pentru ca mașinile să…
Ministerul Finanțelor se pregătește să propună în Coaliție o serie de măsuri de combatere a evaziunii fiscale, precum trimplarea amenzilor ori anumite condiții la a doua firmă înființată, dacă prima este în insolvență sau faliment. Marcel Boloș, Ministru de FinanțeFoto: Adi Iacob / HotNews Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a acordat HotNews.ro un interviu. „Cei care…
Prețurile medii ale alimentelor de bază vizate de ordonanța de plafonare a adaosurilor comerciale au scăzut cu până la 49% în marile lanțuri de magazine, în luna august a acestui an comparativ cu luna iunie din 2023, potrivit datelor analizate de Consiliul Concurenței. Cele mai mari reduceri s-au înregistrat la fructe și legume: prețul mediu…
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat marți seara la TVR Info că numărul înmatriculărilor de autoturisme rulate, importate în mare parte din vestul Europei, a scăzut anul acesta cu peste 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, citează News.ro. masini second handFoto: Dreamstime „Pe de o parte, numărul înmatriculărilor de maşini noi, de generaţie…
Guvernul vrea să adopte săptămâna viitoare o primă ordonanță de urgență care va reorganiza sistemul bugetar prin desființarea a 200.000 de posturi unele bugetate, altele nu, dar și prin comasarea unor instituții publice cu atribuții similare, au declarat joi surse guvernamentale. Măsuri precum eliminarea unor excepții fiscale ori introducerea unor impozite noi vor fi cuprinse…
Multe persoane care au făcut activitate comercială pe OLX au primit notificări de la ANAF, deoarece ar fi trebuit să-și plătească taxele. Acum, Fiscul intră într-o altă etapă: sunt vizați alți 8.000 de români. ANAF – FiscFoto: Hotnews / Florin Barbuta „De la începutul anului curent, a fost identificat un număr semnificativ de persoane fizice…