Aeronava Ryanair, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Compania irlandeză Ryanair a raportat un profit anual record de 1,9 miliarde de euro (1,6 miliarde de lire sterline) și anunță că tarifele de vară vor fi mai mici decât se așteptau anterior, scrie ziarul britanic The Guardian. Ele vor în creștere însă față de vara trecută. Profitul după…
După listarea cu succes a unuia dintre cei mai importanți furnizori de gaze naturale din România, JT Grup Oil S.A., companie care activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul JT Terminal, cel mai nou terminal privat de produse petroliere din portul Constanța, și-a anunțat intrarea pe piața bursieră, începând cu data de 28 mai…
Autoritățile pun la dispoziția firmelor mici și mari, în vara acestui an, peste 10 axe de finanțare cu sprijin nerambursabil, ce totalizează peste 4 miliarde de euro în granturi pentru investiții și dezvoltare, arată o analiză realizată de REI Group, grup de companii specializate în atragerea de fonduri nerambursabile. Sectoarele vizate de finanțare în vara…
Tractoare noi, Foto: Albertophotography / Dreamstime.com Guvernul va lansa în curând programul „Rabla pentru tractoare”, finanțat prin Fondul pentru mediu, a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu. „Susținem producția internă de tractoare și ajutăm mai ales micii fermieri cu acest program prin care primesc un sprijin nerambursabil de până la 20.000 de euro. Bugetul alocat este…
Dan Adamescu, patronul astra asigurari, Foto: Hotnews Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul Arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca…
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul Arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID). Dan Adamescu, patronul astra asigurariFoto:…
Autoritățile pun la dispoziția firmelor mici și mari, în vara acestui an, peste 10 axe de finanțare cu sprijin nerambursabil, ce totalizează peste 4 miliarde de euro în granturi pentru investiții și dezvoltare, arată o analiză realizată de REI Group, grup de companii specializate în atragerea de fonduri nerambursabile. Companiile au la dispoziție fonduri nerambursabileFoto:…
”În ceea ce privește conformitatea propunerii legislative cu documentele de politici publice în vigoare, precizăm că nu au fost identificate strategii, programe sau alte tipuri de asemenea documente”. Am dat peste această frază în avizul pe care Direcția generală legislativă, direcția proceduri, sinteză, studii și evidență legislativă, Serviciul tehnic legislativ l-a acordat propunerii numite ”Protejarea…
Guvernul va lansa în curând programul „Rabla pentru tractoare”, finanțat prin Fondul pentru mediu, a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu. „Susținem producția internă de tractoare și ajutăm mai ales micii fermieri cu acest program prin care primesc un sprijin nerambursabil de până la 20.000 de euro. Bugetul alocat este de 500 milioane lei, iar mecanismul…
Compania irlandeză Ryanair a raportat un profit anual record de 1,9 miliarde de euro (1,6 miliarde de lire sterline) și anunță că tarifele de vară vor fi mai mici decât se așteptau anterior, scrie ziarul britanic The Guardian. Ele vor în creștere însă față de vara trecută. Aeronava RyanairFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Profitul după impozitare…