Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews Ministerul Finanțelor va propune modificările legislative pentru ca transmiterea CNP-ului să fie strict opțională pentru relațiile comerciale dintre companie și consumator (B2C), pentru a facilita respectarea obligativității utilizării e-Factura în regim B2C, spune instituția într-o postare pe Facebook. În acest moment, legislația prevede obligativitatea de la 1 ianuarie 2025. Practic, în…

Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews Unele persoane se sustrag de la controlul vamal, iar în acel caz bunurile se confiscă, conform legii. Totuși, în cazul în care contravenția are ca obiect bunuri accizabile (de exemplu țigările), contravenţia se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, confiscarea bunurilor sustrase de la controlul vamal şi…

Bancnote românești, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Un angajat al Ministerului Finanțelor a analizat sistemul din Franța în privința sancțiunilor pe care le primesc cei care fac fraude fiscale. El a constatat că acolo „nu există clauză de neîncepere a acţiunii penale în cazul achitării prejudiciului”. „În legea română, în cazul achitării prejudiciului în…

Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews Anul trecut Guvernul a venit cu Legea creșterilor de taxe (L296/2023) care are și câteva măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. De data aceasta, un nou proiect de OUG prevede că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este exceptată de la un capitol. Astfel, i se dă practic posibilitatea să păstreze posturile…

​​Coinbase l-a angajat pe fostul ministru britanic de Finanțe, George Osborne, în funcția de consilier global, unde va colabora cu politicieni și autorități de reglementare, potrivit CNBC. Citește mai departe și comentează pe StartupCafe.ro… Sursă foto:Dreamstime Citește mai mult pe Hotnews.ro Sursa https://www.hotnews.ro

Marcel Bolos, Foto: Inquam Photos / George Calin România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va trebui să intrăm într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, care trebuie să aibă…

Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews De la 1 ianuarie 2024 a intrat în vigoare impozitul minim pentru companiile cu cifra de afaceri de peste 50 milioane euro. Acesta este în valoare de 1%, dacă impozitul pe profit de 16% este mai mic. Impozitul a fost introdus prin Legea 296/2023. Un proiect pregătit de Ministerul Finanțelor prevede…

Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews Multi contabili se plâng pe grupurile de specialitate că au primit, începând de noaptea trecută, deconturi de TVA care nu sunt corecte, lucru despre care HotNews.ro a scris joi. Ministerul Finanțelor ne-a precizat de ce sunt diferențele respective și care sunt cauzele, în opinia sa: transmiterea de către contribuabili a aceleiași…

Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews Reprezentanții Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) au discutat cu cei ai Ministerului Finanțelor cu privire la instituirea unui mecanism care să permită entităților ce ar fi putut rămâne la sistemul de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor și care au fost obligate să treacă la impozitul pe profit ca…

e-Factura, obligatorie de la 1 ianuarie 2024, Foto: Hotnews / Florin Barbuta Perioada în care nu se dau amenzi la e-Factura expiră vineri – 31 mai. Așadar, până atunci trebuie încărcate facturile în sistemul Ministerului Finanțelor. Ne referim la toate cele de la începutul acestui an. Astfel, dacă în cadrul unei luni nu ai transmis…