Oligarhul rus Roman Abramovici, un apropiat al lui Putin, ar fi investit mulți bani în renumite start-up-uri germane. Abramovici a fost supus sancțiunilor UE în martie 2022, iar banii lui investiți în Europa ar trebui înghețați. O scurgere de date cu peste 400.000 de documente relevă labirintul financiar al tranzacțiilor. Leak-ul de date se afla…
Și BRD a obținut în instanță suspendarea ordinului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) prin care banca era sancționată pentru practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor. Decizia a fost luată vineri de Curtea de Apel București. Horia Constantinescu, presedinte ANPCFoto: AGERPRES Conform deciziei publicate pe portalul instanțelor, Curtea de Apel…
Microsoft ar putea renunța la a mai achiziționa Activision Blizzard dacă un tribunal va decide o blocare temporară a tranzacției, care este cea mai mare din istoria jocurilor video. Microsoft ar trebui să plătească 70 miliarde dolari pentru Activision Blizzard, dar câteva autorități și companii se opun, temerile fiind că va fi afectată concurența pe…
Azi importăm 70% din materialele de construcții, iar dacă vom fi competitivi în timp am putea să scădem și la jumatate din ce importăm astăzi, a declarat vineri Radu Oprea, ministrul Economiei, despre schema de ajutor de stat de 150 milioane de euro pregătită în construcții. Munca in constructiiFoto: Dan Dunkley / ImageSource / Profimedia…
Distribuitorul francez Carrefour a început să reducă preţurile cu aproximativ 10% în medie, la un număr de aproximativ 500 de produse, în ideea de a-i ajuta pe cumpărătorii francezi să facă faţă costului ridicat al vieţii, a declarat miercuri un purtător de cuvânt de la Carrefour, citat de Reuters și Agerpres. Cumparaturi la Carrefour in…
Vânzările de mașini electrice au crescut puternic în luna mai și reprezintă acum 13,8% din vânzările europene, față de mai puțin de 10% în mai 2022, potrivit cifrelor publicate miercuri de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), informeaza AFP. Dacia Electrică SpringFoto: Dacia Vânzările de mașini electrice au crescut vertiginos în Olanda, Suedia, Franța și…
Comisia Federală pentru Comerț (FTC) din Statele Unite a acuzat miercuri Amazon că a înșelat milioane de consumatori să plătească fără consimțământul lor pentru serviciul de livrări premium din care face parte și Prime Video, platforma de streaming a companiei, relatează Reuters. Amazon PrimeFoto: Web Pix / Alamy / Profimedia Images FTC a depus o…
Ai câteva mii de lei, vezi inflația, care încă este mare și vrei să-i depui undeva deoarece știi că nu te vei atinge de ei 1-3 ani. Ai văzut că de miercuri începe și o nouă serie de emisiuni Tezaur, cu dobândă puțin mai mică decât cea de luna trecută. În același timp, te uiți…
Retailerul internaţional de modă Primark a deschis marți al doilea magazin din România în centrul comercial AFI Cotroceni din Bucureşti. Magazin PrimarkFoto: Murdock2013, Dreamstime.com Cu o investiție de 10 milioane de euro și 250 de noi locuri de muncă create la nivel local, magazinul situat la primul etaj al centrului comercial AFI Cotroceni, și-a întâmpinat…
Premierul Marcel Ciolacu l-a adus marți la întâlnirea cu retailerii pe Adrian Chesnoiu, fostul ministru al Agriculturii, trimis în judecată de DNA, pentru a discuta schema de reducere a adaosurilor comerciale la produsele alimentare de bază, au declarat marți pentru HotNews.ro surse apropiate discuțiilor. Lista de produse luată în calcul cuprinde: pâine, lapte și produse…