Masini, Foto: Constantin Opris, Dreamstime.com APIA, asociația de profil a industriei auto din România, condamnă suspendarea lansării programului Rabla de către autorități și avertizează că vor fi consecințe și pe termen lung, nu doar pe termen scurt. Consumatorii își pot pierde motivația și există riscul ca tranziția către mașina electrică să fie abandonată, spune Asociația…

Una dintre cele mai mari companii din lume le spune angajaților săi din birouri că locurile lor de muncă sunt în pericol din cauza inteligenței artificiale, marcând un avertisment rar și explicit din partea unui director de top din tehnologie că A.I. va duce la concedieri, relatează CNBC și Financial Times. Andy Jassy, directorul general…

Horia Cardos – fondator Agroland Group Antreprenorul timișorean Horia Cardoș, 57 de ani, fondatorul grupului Agroland, cu o cifră de afaceri totală de aproape 70 de milioane de euro pe an, consideră că „România a avut o evoluție fantastică” în cei 35 de ani de la căderea regimului comunist, în condițiile în care „noi am…

Perimetru minier de exploatare, Foto: Wakil Kohsar / AFP / Profimedia Guvernul a aprobat joi actualizarea cu rata inflației (5,6% pe anul 2024) a taxelor cuvenite statului ca urmare a activităților miniere de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale. Din majorarea acestor taxe se estimează o creștere a veniturilor bugetare de 1,76 milioane lei…

Elon Musk intr-o masina Tesla, Foto: MEGA / The Mega Agency / Profimedia Un grup restrâns de proprietari de mașini Tesla din Franța a dat în judecată producătorul auto condus de Elon Musk, acuzând că vehiculele electrice fabricate de companie au devenit „simboluri ale extremei drepte” care le afectează reputația, a anunțat miercuri firma de…

Netflix, Max, Disney și Amazon Prime sunt unele dintre cele mai mari platforme de streaming disponibile și în România, FOTO: Daniel Constante / Dreamstime.com Warner Bros Discovery (WBD), gigantul american al divertismentului care deține televiziunea HBO și platforma de streaming Max, își va înceta existența de anul viitor, cel mai târziu, urmând să fie scindată…

Masini in uzina Dacia (foto Vlad Barza) Automobile Dacia a demarat un nou program de plecări voluntare, după ce măsuri similare au fost luate și în anii precedenți. Surse din companie au explicat pentru HotNews că multe de astfel de cereri sunt respinse. Conform unui document intern din Automobile Dacia, obținut de ziarul local ziartopdearges.com,…

O hala Continental (sursa foto Stefans42, Dreamstime.com) Grupul Continental AG, unul dintre cei mai mari furnizori de componente auto, va renunța la peste 800 de angajați în România, măsura urmând să afecteze două unități de business, scriu publicațiile Profit.ro și Economedia. Germanii sunt pe plan mondial în plin proces de restructurare și se separă de…